kanald.ro
Vedete
Margherita de la Clejani a recunoscut ce a luat înainte de accident! Asta le-a spus polițiștilor: „Eu știu că sunt…”
S-a aflat ce declarații a făcut Margherita de la Clejani în fața polițiștilor, după accident.
În dimineața zilei de sâmbătă, 23 mai, Margherita de la Clejani a provocat un accident rutier. Într-un moment de neatenție, tânăra a intrat cu mașina într-un alt autoturism parcat regulamentar. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție. Tânăra nu consumase alcool, dar comportamentul ei a trezit suspiciuni oamenilor legii, așa că a fost condusă la IML. În urma analizelor, s-a aflat că artista avea în organism o substanță de mare risc.
Când au plecat de la secția de poliție, Margherita de la Clejani și tatăl ei, Ioniță de la Clejani, au declarat că nu a fost testată pozitiv pentru substanțe interzise și că nu s-a deschis un dosar penal. Spusese lor au vent însă în contradicție cu declarația de presă oficială făcută de polițiști la scurt timp după accidentul care a dus-o pe tânără în primele pagini ale presei.
Ce a spus Margherita de la Clejani
În fața polițiștilor, Margherita a spus că a luat niște pastile pe care le-a cumpărat de la o farmacie.
„Polițist: ”Dacă era iarbă, ieșea cannabis.”
Ioniță: ”De ce n-a ieșit iarbă, au ieșit doar pastilele?”
Polițist: ”Nu a ieșit iarbă, doar pastilele acestea care nu știu ce înseamnă.”
Margherita: ”Pastile ce sunt din farmacie.”
Ioniță: ”Pe tine te întreb, cum faci?”
Margherita: ”Eu știu că sunt niște pastile din farmacie.”
Ionuță: ”Spune-mi ce?”
Margherita: ” Cevalcem ”(?!?)
Ioniță: ”OK”, este discuția care a avut loc la sediul Poliției, conform Cancan.
Trei farmaciști a declarat pentru sursa mai sus citată că pastilele despre care vorbește Margherita nu există în nomenclatoarele de specialitate.