
kanald.ro
Maria Constantin și Robert Stoica
Vedete
Iată cine îi va cununa pe interpretă și pe viitorul ei soț!
Maria Constantin și Robert Stoica s-au logodit în urmă cu câteva luni și au anunțat că urmează să se și căsătorească. Se pare, însă, că artista și viitorul ei soț nu se grăbesc, totuși, să ajungă în fața ofițerului de stare civilă. Chiar dacă și-au ales deja nașii, cei doi îndrăgostiți nu au stabilit când va avea loc evenimentul și nici alte detalii legate de nuntă.
Maria Constantin și Robert Stoica au anunțat că vor să facă nunta anul viitor, dar nu se grăbesc cu pregătirile. Cunoscuta artistă a mărturisit că ea și viitorul ei soț nu s-au apucat încă de organizarea evenimentului.
Mai este timp până la anul (…). Noi oricum o să facem și cununia civilă și cununia religioasă într-o altă zi, separat de ziua în care dăm petrecerea. Și cununia civilă și cea religioasă vor avea loc într-o zi oarecare, într-o zi în care vom merge doar noi cu nașii, fără părinți, fără absolut nimic. Va fi așa, doar pentru noi și atât. În rest, la party ne vedem cu toată lumea!", a declarat Maria Constantin, pentru viva.ro.
Maria Constantin și Robert Stoica
Dacă atunci când vine vorba despre organizarea nunții Maria Constantin este foarte relaxată și nu se grăbește, în ceea ce privește alegerea nașilor, artista și soțul ei au luat deja o decizie: "Nașii am spus că vor fi Kristiyana și soțul ei, impresarul Rustem. Ei sunt prietenii noștri. Noi nu am stabilit absolut nimic, nici biserica unde va avea loc evenimentul."
Nașii Mariei Constantin și ai lui Robert Stoica