kanald.ro
Imagini de la locul accidentului
Imagini de la locul accidentului
Evenimente
Pentru că existau scurgeri de gaze, mai multe persoane au fost evacuate.
Incident neașteptat în Vâlcea, în urmă cu puțin timp! O mașină a intrat într-o țeavă de gaz în orașul Băbeni, județul Vâlcea. Din cauza impactului, o fetiță de doar 10 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care a fost transportată de urgență la spital. Mai mult, trei case au fost evacuate, din cauza scuegerilor de gaze.
Reprezentanții IPJ Vâlcea au precizat că o mașină a intrat într-o țeavă de gaz în orașul Băbeni din județul Vâlcea.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri pentru efectuarea verificărilor necesare. Din primele informații, un autovehicul ar fi intrat într-o țeavă de gaz. În urma impactului, o minoră în vârstă de 10 ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.”, a transmis IPJ Vâlcea.
Imagini de la locul accidentului
Mai mult decât atât, la fața locului au ajuns în cel mai scurt timp și pompierii. Aceștia au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și autospeciala CBRN, precum și o ambulanță SAJ. Din cauza faptului că țeava a fost retezată, există scăpări mari de gaze. Tocmai de aceea a fost emis și un mesaj RO-Alert prin care oamenii sunt rugați să evite zona. De asemenea, au fost evacuate 5 persoane din 3 case.
„Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor la un accident rutier produs în orașul Băbeni.
S-au deplasat la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și autospeciala CBRN, precum și o ambulanță SAJ.
Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat că în accident este implicat un singur autoturism, care a avariat o țeavă de gaze.
Țeava de gaze este retezată și sunt scăpări mari de gaze. Pentru siguranța lor, au fost evacuate 5 persoane, din 3 case de locuit, aflate în proximitatea accidentului.
A fost transmis mesaj RO-ALERT, pentru a avertiza populația din zona cu privire la scăpările de gaz.
În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, minoră, care a fost preluată de echipajul SAJ în vederea transportării la spital.
A fost anunțat Distrigaz pentru remedierea avariei.
Pompierii militari vâlceni asigură măsuri de prevenire și stingere a incendiilor.”, a precizat ISU Vâlcea.
Imagini de la locul accidentului