
kanald.ro
Actualitate
Ce a hotărât familia să graveze pe crucea lui Mădălin? Apropiații tânărului s-au cutremurat când au văzut mesajul.
Accidentul din Deveselu a șocat o țară întreagă, după ce un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al fostei sale iubite. Mădălin Pădurean a lăsat în urmă o familie îndurerată, dar și o mulțime de prieteni care îi duc dorul și care nu se pot obișnui nici acum cu lipsa lui. Cei care îl cunoșteau merg deseori la mormânt, iar dovada o reprezintă chiar imaginile răspândite în mediul online.
Mădălin Pădurean avea tot viitorul în față, dar un moment de rătăcire și de furie i-a adus sfârșitul, la doar 23 de ani. Tânărul nu a mai avut nicio șansă după ce a pierdut controlul volanului în timp ce gonea pe străzile din Deveselu, după presupusul amant al fostei sale iubite. A intrat direct într-un pom, iar impactul a fost atât de puternic, încât medicii nu l-au mai putut salva. Acum, la câteva săptămâni de la tragedie, în mediul online au apărut mai multe imagini cu mormântul lui.
Fotografiile sunt de-a dreptul sfâșietoare, dar ceea ce le-a atras atenția internauților a fost mesajul tulburător gravat pe cruce: "M-am simțit la pământ în mașina asta, iar ea a mâncat pământul de sub mine", sunt rândurile care le dau fiori trecătorilor, de fiecare dată când văd mormântul lui Mădălin.
Mesajul gravat la mormântul lui Mădălin
Moartea lui Mădălin a iscat numeroase controverse în rândul apropiaților, mai ales după ce prietenii tânărului au susținut public că acesta l-ar fi urmărit pe presupusul amant al fostei sale iubite în momentul accidentului. La scurt timp după înmormântare au ieșit la iveală, însă, detalii halucinante despre relația pe care băiatul de 23 de ani ar fi avut-o cu Narcisa.
Citește și: Narcisa, fosta iubită a lui Mădălin Păduran, însărcinată?! Imaginea cu ecografia bebelușului a ajuns virală
O conversație publicată pe rețelele de socializare demonstrează că cei doi nu ar mai fi avut nicio legătură de fapt, ba chiar adolescenta îi cerea prin mesaje să nu o mai caute:
„Narcisa: Nu am ce să mai vorbesc cu tine. Ce nu ai înțeles?
Mădălin: Lasă vrăjeala și hai să ieșim pe aici!
Narcisa: Mădălin, tu chiar nu înțelegi? Eu vorbesc serios. Mă iei în râs sau ce?
Citeste si: Tichetele de masă vor crește la 50 de lei pe zi: Anunțul ministrului Muncii Florin Manole - kanald.ro
Mădălin: Tu m-ai luat în râs!
Narcisa: Păi ce nu înțelegi că am terminat-o? Ești bătut în cap?
Mădălin: Lasă mesajele și vino să vorbim față în față!
Narcisa: Ce să vorbim? Nu!”, a fost schimbul de mesaje dintre cei doi, făcut public în mediul online.