
kanald.ro
Mihai Stoica a anunțat ședință de urgență cu jucătorii! Gigi Becali i-a dat mână liberă managerului
Sport
Gigi Becali a reacționat ferm, dându-i mână liberă lui MM Stoica când a auzit propunerea sa de a organiza o ședință cu tot lotul de jucători.
După rezultatul favorabil „tras de păr” din meciul cu FC Botoșani, ultima clasată din clasamentul Superligii, scor final 1-0, președintele Consiliului de Administrație al vicecampioanei României, Mihai Stoica, a declarat că jucătorii săi sunt mult prea egoiști, transmițându-le că ar vrea să facă o ședință cu toți.
După ce a auzit propunerea din partea lui MM Stoica, finanțatorul Gigi Becali a avut o reacție cât se poate de fermă, neîmpotrivindu-se inițiativei, dând de înțeles că oficialii pot organiza astfel de activități și fără aprobarea sa.
Latifundiarul din Pipera mai declarat că problema lipsei de altruism a fotbaliștilor e o problemă a jucătorilor și tot ei ar trebui să o rezolve între ei.
„Cei de la echipa pot să facă ce ședințe vor ei, nu trebuie să fiu eu întrebat.
Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, a precizat că este profund nemulțumit de egoismul de care dau dovadă jucătorii săi în teren, criticându-i aspru pentru deciziile de a nu pasa balonul la jucătorii cu o poziție favorabilă de gol.
„În partea a doua a meciului am suferit. Nu au fost ocazii mari, dar puteam să primim gol. Nu ne aşteptam. Nu mă aşteptăm să avem emoţii la meciul ăsta. Este al doilea meci la rând. Asta este alarmant şi trebuie discutat, e al doilea meci la rând când altruismul lipseşte!
Au fost momente când anumiţi coechipieri erau în situaţii mai bune şi nu au fost serviţi. Băluţă lui Compagno data trecută, Olaru lui Compagno acum.
Pe mine mă miră treaba asta, pentru că noi am avut nişte probleme anii trecuţi, jucătorii stăteau puţin separat. Acum nu mai este cazul, acum îi văd împreună. La o masă de 10 jucători se îngrămădesc 12, vor să stea împreună, să socializeze. Nu erau în trecut foarte apropiați.
Au fost momente când anumiţi coechipieri erau în situaţii mai bune şi nu au fost serviţi. Băluţă lui Compagno data trecută, Olaru lui Compagno acum. Asta trebuie reglat. Probabil că aici şi noi am greşit… că nu am insistat după U Cluj. Poţi sa te duci pe o pantă descendentă cu aşa ceva!
Pe mine mă miră treaba asta, pentru că noi am avut nişte probleme anii trecuţi, jucătorii stăteau puţin separat. Acum nu mai este cazul, acum îi văd împreună. La o masă de 10 jucători se îngrămădesc 12, vor să stea împreună, să socializeze. Nu erau în trecut foarte apropiați.
Acum sunt mult mai prieteni. De asta m-am mirat că s-au întâmplat astea, dar bine ca am câştigat”, a declarat Meme Stoica pentru Orange Sport.
Citește și: Sorin Cârțu și-a permis glume pe seama lui Andrea Compagno! Ce decizie a luat Gigi Becali
Adrian Șut
Mijlocașul la închidere al celor de la FCSB, Adrian Șut nu s-a regăsit pe lista „tricolorilor” lui Edi Iordănescu pentru dubla echipei naționale din luna octombrie, iar Mihai Stoica a găsit o explicație pentru decizia selecționerului.
„ (n.r.- Dacă se aştepta să fie convocat vreun jucător de la FCSB şi n-a fost convocat) Nu, de la noi, nu. Şut a fost convocat atunci şi după n-a mai fost convocat. E clar că selecţionerul are alt profil de jucător pentru poziţia lui.
Pentru mine, da (n.r.- există o explicaţie). Din moment ce a fost convocat atunci, n-a intrat deloc, a avut apoi prestaţii foarte bune şi n-a mai fost convocat...
E clar că e vorba despre profil. E o chestie logică. Jucătorii de ax sunt diferiţi, chiar dacă au aceeaşi poziţie în teren. Păi, compară-l pe Şut cu Băluţă şi n-au nicio legătură, ori cu Marius Marin”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.