
kanald.ro
Stiri
Monica Anisie, Ministrul Educației, a dat noi declarații despre avizul epidemiologic.
Monica Anisie a declarat astăzi, 12 septembrie, că avizul epidemiologic nu este obligatoriu de adus de părinți în prima zi de școală. Acesta o să fie adus în momentul în care elevul lipsește de la școală, pentru că suferă de vreo boală și, ulterior, revine la cursuri.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a mai adăugat faptul că acest aviz trebuie adus de părinți, în momentul în care elevul lipsește trei zile de la școală pentru că suferă de vreo boală.
“Ministerul Sănătății a trimis o adresă reprezentanților medicilor de familie, direcțiilor de sănătate publică ș.a.m.d., prin care a precizat clar care sunt documentele pe care le pot elibera în această perioadă. S-a spus în mod clar faptul că avizul epidemiologic nu este obligatoriu acum, pentru că numai la momentul în care copilul lipsește trei zile de la școală, suferind de o boală, poate reintra în colectivitate pe baza avizului
De asemenea, adeverința medicală pe care trebuia să o prezinte un copil, dacă are anumite afecțiuni și dorește să-și continue învățarea în sistem online, această adeverință poate fi dată de către medicul de familie sau medicul curant”, a precizat ministrul Educației.
În plus, aceasta mai susține faptul că adeverința pentru educație fizică și sport poate fi adusă în prima lună de la începerea cursurilor.
Citeste si: Alexandru Rafila, declarații despre siguranța vaccinului împotriva coronavirusului! "El va fi sigur..."
„Este important să știe părinții că nu este obligatoriu să vină cu avizul epidemiologic în prima zi de școală. La fel și cu adeverința pentru educație fizică și sport. În prima lună de la începerea cursurilor pot prezenta această adeverință. Este o măsură pe care ministrul Sănătății a luat-o deja, a transmis-o deja si am transmis-o si noi în unitățile de învățământ, ca toată lumea să fie pregătită”, a mai declarat Monica Anisie.