kanald.ro
Alexandru Băluță a fost uitat la stadion de autocarul celor de la FCSB.
Alexandru Băluță a fost uitat la stadion de autocarul celor de la FCSB.
Sport
FCSB s-a impus cu lejeritate în fața celor de la Poli Iași, în deplasare, scor final 3-1, în etapa cu numărul 21 din Superligă.
Poli Iași și FCSB au disputat ultima partidă din acest an calendaristic, astfel că jucătorii vor intra într-o mică pauză de sărbători pentru a se putea bucura de vacanță alături de familie, pentru ca în luna ianuarie să își facă revenirea în forță și să se pregătească intens pentru revenirea în sezonul regulat.
FCSB a realizat deplasarea la Iași în vederea disputării ultimei partide din acest an calendaristic, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, marți seară, 19 decembrie, împotriva formației dirijate de Leo Grozavu.
Citeste si: Incredibil! Ce a apărut la mormântul lui Andrei Perneș la opt luni după moartea sa- kanald.ro
În cele din urmă, autocarul celor de la FCSB a plecat spre București, dar mare le-a fost mirarea când și-au dat seama că un jucător lipsea, fiind vorba despre Alexandru Băluță, cel care a deschis scorul pentru „roș-albaștrii” în Copou, fiind uitat la stadion.
Șoferul autocarului a întors și l-a recuperat pe fotbalist din drum în cele din urmă, însă evenimentul a fost cât se poate de amuzant.
Alexandru Băluță a fost adus la FCSB din luna iulie a acestui an, fotbalist cotat la suma de 700.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Fotbalistul din bandă dreapta se află sub înțelegere contractuală cu formația patronată de Gigi Becali până la finele sezonului 2024/25.
FCSB va disputa următorul meci din Superliga României abia la sfârșitul lunii ianuarie, pe data de 22, pe propriul teren, cu UTA Arad.
FCSB este lider în Superligă cu 11 puncte în fața formației de pe poziția secundă, CFR Cluj, care are totuși un meci în minus.
Alex Băluță a ținut să vorbească după meci și să explice că Poli Iași a fost o echipă extrem de puternică, mai ales pe faza de contraatac, fapt ce a condus și la golul moldovenilor, doar că echipa sa și-a revenit rapid și a reușit să plece la București cu toate cele trei puncte.
„Am făcut pressing bun, am reușit lucrul ăsta și s-a văzut. Știam că sunt periculoși pe contraatac. Au reușit să ne surprindă la acel gol. Am reușit să ne mobilizăm și să înscriem repede.
Știam lucrul acesta (n.r. banca a fost scurtă) că au fost mulți colegi cu probleme cu răceala. Am reușit și mă bucur din suflet că am încheiat anul cu o victorie.
Eu așa zic, suntem pe un drum bun. Mai avem mult de muncă. Ne așteaptă o vacanță acum. Trebuie să ne refacem alături de familiile noastre și să revenim.
Începutul a fost greu, am avut parte de multe accidentări. Dumnezeu mi-a dat puterea să revin. Am venit aici să dau tot ce am mai bun. Am profitat de șansa care mi-a fost oferită”, a spus Alexandru Băluță după meci.