Mona de la Puterea Dragostei s-a întâlnit cu George în București. Ce au discutat cei doi

Vedete

Mona de la Puterea Dragostei s-a întâlnit cu George în București. Ce au discutat cei doi

Mona și George au format cel mai frumos cuplu al sezonului trei. Cei doi s-au despărțit de curând și Mona a ales să plece din casa Puterea Dragostei.

Mona de la Puterea Dragostei s-a îndrăgostit la prima vedere de George. Cei doi au fost cel mai iubit cuplu al acestui sezon, dar din păcate dragostea lor nu a durat prea mult. Aflată în platoul Wowbiz.ro Mona a dat mai multe detalii despre relația ei cu George și care au fost motivele care au dus la despărțire. Mai mult, ea a recunoscut că s-a văzut de curând cu George, însă decizia este clară în ceea ce privește relația lor de iubire. 

„Sentimente au fost, din partea lui nu au fost, lucru confirmat chiar și de el. Eu am avut sentimente pentru el, poate mai am și în momentul de față. Ne-am întâlnit în București când au venit băieții, doar că relația este aceeași între noi. Nu vorbim. Am avut doar niște tachinări și certuri. Nu ne-am deblocat. Eu și George nu ne vom împăca, nu avem cum să fim împreună nici în casă, nici în exterior”, a declarat Mona la Totul despre Puterea Dragostei. 

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

În cadrul aceleași emisiune a fost și Akebono care este cel mai bun prieten al lui George din casă și poate să-și dea cu părerea despre relația celor doi. 

Citeste si: Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă- kanald.ro

„Din punctul meu de vedere George este foarte orgolios și vrea să aibă control asupra situației, dar sunt unele cazuri în care ar trebui să lase puțin garda jos. Să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului”

Mona, adevărul despre despărțirea de George de la Puterea Dragostei 

Mona a făcut lumină în cazul despărțirii de George și a expus clar care au fost motivele care au dus la ruptura dintre cei doi. 

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Igor Cuciuc, despre durerea din spatele zâmbetului: "Îmi era greu". REACȚIA interpretului după ce a fost judecat că a urcat pe scenă la câteva luni de la moartea fiicei sale: "Omul trebuie să muncească. Nu trebuie să stea acasă și să intre în depresie"- radioimpuls.ro

„El a spus clar că el nu se va întoarce acasă și chiar dacă se va întoarce, noi nu vom putea fi împreună. Astea au fost cuvintele lui și am zis `ok`. Plus comportamentul lui față de mine. La început lucrurile au fost foarte calde, eram dispusă să fac foarte multe lucruri pentru el, doar că a venit acum în țară și a pus punctul pe „i”. Pur și simplu nu-l mai vreau, a mai declarat Mona, adăugând că ea ar mai fi încercat să-i dea o șansă lui George dacă nu ar fi fost atât de vehement. De asemenea, Mona crede că nu va rămâne prietenă cu George pentru că nu crede că poate exista o astfel de relație între doi oameni care au avut sentimente unul pentru altul.”, a mai declarat Mona de la Puterea Dragostei. 

„Nu știu de ce vă mirați de ce a spus Mona pentru că o cunoașteți și știți că este un caracter foarte puternic. Nu e de mirare. Din câte vă amintiți am plâns și eu și Paul când s-au despărțit. Dar între timp, când au intervenit niște certuri și niște discuții nu au știut să aplaneze și deja era o problemă foarte mare”, a adăugat și Akebono.