
Autor: T.S.

În noiembrie 2012, înainte debutului unui nou sezon al unui show de dans, Monica Davidescu a suferit o accidentare foarte urâtă, în timpul repetiţiilor. A fost diagnosticată cu ruptură de menisc şi a fost nevoită să se retragă din competiţie, pentru a se opera.
Ulterior, ea a acţionat în judecată o companie din trust şi a reuşit să câştige procesul, ea urmând să primească despăgubiri de aproape 30.000
de euro.
„Anulează apelul formulat de S.C. Media Pro Entertainment Romania S.A. ca netimbrat. Admite apelul formulat de apelanta Davidescu Mariana-Monica. Schimbă în parte Sentinţa civilă apelată în sensul că: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 69043 lei reprezentând daune materiale. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13555 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 280,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică la data de 22.12.2017”, este decizia Tribunalului Ilfov, conform Libertatea.
Distribuie pe: