
kanald.ro
Nicușor Dan
Actualitate
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, atrage atenția! ”La sfârșitul anului n-o să mai avem niciun ban în cont”.
Edilul General al Capitalei a ținut să specifice faptul că la sfârșitul anului, Primăria nu va mai avea niciun ban în cont, iar la începutul anului 2022, lucrurile nu vor sta chiar bine. Nicușor Dan a precizat că i-a atras atenția și fostului prim-ministru al României cu privire la acest aspect, dar și actualului premier. Edilul spune că nu a cerut bani pentru anul acesta, însă în ianuarie 2022, Capitala va fi pusă în dificultate, atunci când vine vorba de bani și de achitarea facturilor.
" Noi nici nu am cerut bani, am fost foarte oneşti. După cum ştiţi, au existat mai multe discuţii prin intermediul Asociaţiei Municipiilor şi în mod foarte onest, primăriile care au de plată facturi în 2021, facturile noastre pe noiembrie, cea din noiembrie se plăteşte în ianuarie, cea din decembrie o plătim în februarie.
Nicușor Dan
Nicușor Dan a adus în discuție și târgurile, concertele, susținând cont că Primăria nu va da bani pentru ele ori pentru alte prostii, ținând cont că există o mulțime de datorii, ce trebuie plătite.
De asta, primarul spune că dacă în contul Primăriei sunt la un moment dat 40 sau 60 de milioane de lei, acest lucru nu înseamnă nimic, pentru că acei bani se duc pe datorii." Faptul că la un moment dat avem 40 sau 60 de milioane de lei în cont nu înseamnă nimic, în condiţiile în care avem încă datorii. Totul este să ne uităm la cifrele macro şi să vedem că o subvenţie, care practic ar trebui să se dubleze, anihilează orice şansă de dezvoltare a oraşului ăsta.(...)
Deci, la sfârşitul anului 2021 noi n-o să mai avem niciun ban în cont. Asta înseamnă că vom plăti din ei subvenţia pentru termie, vom plăti din ei subvenţia pentru transportul public, vom plăti acele lucrări pe care avem să le plătim, o să plătim o parte din datoria de la