
kanald.ro
Stiri
Imagini incredibile cu ninsoarea din luna mai!
Pare-se că iarna nu ne-a părăsit nicio secundă! Prima ninsoare a lunii mai a fost surprinsă chiar la Predeal. Mai mult decât atât, pe platoul Bucegilor, stratul se zăpadă depășește un metri. Nici Brașovul nu a rămas fără zăpadă! De asemenea, și pe DN 18, Pasul Prislop, ninge.
Nici Transalpina nu a scăpat de zăpadă! Stratul depășește, deja, trei metri. Vremea este în continuare nefavorabilă.
„Pe asfalt, sub zăpadă, este un strat gros de gheață și asta face ca intervenția să se desfășoare mai greu. Sunt utilaje care împrăștie și material antiderapant. Există riscul să ne oprim dacă vor fi din nou ninsori. Mai sus, a fost lapoviță, avem un cod galben de ninsori pentru zona montană și, dacă va îngheța, ne vom retrage pentru că am pune viețile deservenților în pericol.
„Nu putem să spunem o dată exactă în care să fie redeschisă circulația. Cert este că ne vom lua toate măsurile de siguranță astfel încât să nu fie nimeni în pericol atunci când va tranzita cea mai înaltă șosea din România. Imaginați-vă ce s-ar putea întâmpla dacă ar cădea o piatră în fața unei mașini ori pe mașină.
În Munții Făgăraș, Bâlea Lac este împrejmuită doar de zăpadă. Stratul este consistent, de aproape doi metri, iar Salvamont Sibiu anunță că există un risc însemnat de producere de avalanșe.