
kanald.ro
Colaj foto cu Constantin Popescu
Actualitate
Cazul morții Raisei aduce în prim-plan noi imagini cu polițistul care a provocat tragicul accident. Ce au observant internauții și tatăl fetiței după ce omul legii a suflat în test, imaginile cu el ajungând virale.
La câteva săptămâni de la accidentul rutier care a îndoliat o întreagă țară, cel în urma căruia Raisa Nicoleta și-a pierdut viața la doar 11 ani, acum apar noi imagini grăitoare cu polițistul vinovat de tragedie.
Constantin Popescu este cercetat acum pentru accidentul mortal pe care l-a produs, analizându-se toate probele din ziua cu pricina. Printre acestea, se numără și probele de alcoolemie la care a fost supus polițistul chiar la locul faptei, sub privirile martorilor.
Colaj foto de la locul tragediei
Acum însă, câteva imagini cu omul legii suflând în test au ajuns virale și extrem de comentate atât de cei din mediul online, cât și de tatăl Raisei Nicoleta.
Chiar dacă cel care l-a filmat a promis că nu va face nimic public, iată că imaginile în care Constantin Popescu apare îmbrăcat civil și foarte calm și relaxat, chiar la câteva minute după accident, au ajuns o să fie o probă la dosar.
”Hai că n-o, n-o dau presei, nu o arăt, nu te speria”, se aude pe fundalul videoclipului.
Calmitatea lui Constantin Popescu, faptul că rapid a renunțat la haina de stat și gesturile pe care le-a făcut atunci când era testat i-au ridicat multe semen de întrebare tatălui fetiței decedate. Bărbatul îndoliat spune că nu poate înțelege cum după o astfel de tragedie, un om poate trata totul cu atâta nonșalanță.
De asemenea, tatăl Raisei tinde să creadă că cel vinovat de moartea fiicei sale s-a schimbat în civil, cu ajutorul colegilor, pentru că are ceva de ascuns. Cel mai probabil, crede bărbatul, în buzunarele gecii de polițist se afla ceva ce poate l-ar fi incriminat și mai mult în urma accientului produs.
”El acolo se crede, nu știu, cred că undeva la o shaormerie, nu știu unde se crede, e calm, nu s-a întâmplat absolut nimic, cred că se crede un martor, e calm, nu are nicio treabă, și-a pus altă haină pe el, de civil, nu știu. Acolo avea ceva, nu știu, ascundea ceva, sau de ce l-a schimbat? Că după câte văd avea o geacă groasă de polițist și i-a dat o subțirică pe el. Avea ceva ascuns prin buzunare”, a spus tatăl Raisei în cadrul unei emisiuni TV.