
kanald.ro
Casper Ruud, Novak Djokovic
Sport
Casper Ruud va face tot posibilul ca o finală între Novak Djokovic și Carlos Alcaraz să nu mai aibă loc și la US Open.
Semifinala de la Roland Garros, finala de la Wimbledon și finala de la Cincinnati sunt meciurile din acest sezon în care Novak Djokovic și Carlos Alcaraz s-au întâlnit. În prima confruntare, sârbul a reușit să învingă, după care a venit rândul spaniolului. În ultima, „Nole” s-a impus din nou. Totuși, există un jucător de tenis care nu mai vrea să vadă încă un ultim act între cei doi sportivi menționați mai sus, iar numele lui este Casper Ruud.
Casper Ruud a spus, potrivit Eurosport, că va face tot posibilul ca un alt meci între cei doi să nu mai aibă loc și la US Open. Totuși, menționează faptul că este conștient de faptul că sârbul și spaniolul sunt principalii favoriți.
Conform sursei menționate anterior, Casper Ruud și Novak Djokovic se pot întâlni în semifinale și are de gând să facă tot ce poate pentru a-l învinge pe sârb.
Cei doi s-au întâlnit în finala Roland Garros. Djokovic a fost cel care a câștigat în fața lui Casper, scorul fiind: 7-6(1), 6-3, 7-5.
Casper Ruud s-a întâlnit și cu Carlos Alcaraz într-o finală, mai exact în cea de la US Open 2022.
Spaniolul a ieșit învingător și a reușit atunci să obțină și primul lui titlu major din carieră.Casper Ruud
Finala de la US Open nu a fost singura în care Casper Ruud a jucat anul trecut. Acesta a fost prezent și în ultimul act de la Roland Garros, iar adversarul lui a fost un alt Spaniol, doar că mult mai experimentat, mai exact Rafael Nadal. Ibericul a reușit să se impună atunci.
În acest moment, Casper Ruud are 24 de ani și se află pe poziția a cincea în clasamentul ATP, fiind depășit de următorii: Holger Rune (poziția a patra); Daniil Medvedev, cel care deschide podiumul; Novak Djokovic, ocupantul locului doi și Carlos Alcaraz, liderul topului.