WowNews logo WOWnews
Stories
O copilă, filmată pe acoperișul grădiniței în timp ce făcea piruete, în Cluj

Fetița din Cluj, pe acoperișul grădiniței

Actualitate

O copilă, filmată pe acoperișul grădiniței în timp ce făcea piruete, în Cluj. Reacția incredibilă a conducerii, imediat după incident

Imagini șocante surprinse la o grădiniță din Cluj! O copilă a fost filmată acoperișul instituției, în timp ce făcea piruete.

Un incident ce putea duce la o adevărată tragedie a avut loc în Cluj, într-o grădiniță, acolo unde o fetiță de doar câțiva ani, din grupa mare, s-a urcat pe acoperișul instituției, apoi a început să facă piruete. De precizat este că, directorul grădiniței a fost tras la răspundere imediat, specificând că habar nu are cum a ajuns micuța acolo.

Camerele de supraveghere din zonă au surprins întreaga scenă

Imaginile cu fetița care era urcată pe acoperișul grădiniței au făcut înconjurul internetului, întreaga scenă fiind surprinsă de camerele de supraveghere aflate în zonă.

Totul s-a petrecut la o grădiniță din Florești, Cluj. De asemenea, pe imagini se vede clar cum fetița, fără a fi deloc speriată, se plimba pe marginea copertinei din zona scărilor de acces din spatele clădirii. 

Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro

Citeste si: Ce a apărut în locul în care un bunic și nepoata lui au murit înecați? Localnicii sunt șocați. S-au zbătut minute în șir în mașină, pentru a ieși din groapa plină cu apă înghețată

Persoanele care au văzut-o au fost în stare de șoc, intervenind imediat pentru a o da jos pe micuță, asta pentru că, într-un moment de neatenție, se putea ajunge la o adevărată tragedie. Mai mult decât atât, până când cineva a observat-o pe copilă, micuța a făcut câteva piruete, chiar pe acoperiș, la înălțime.

O copilă, filmată pe acoperișul grădiniței în timp ce făcea piruete, în Cluj

Fetița din Cluj, pe acoperișul grădiniței

[Sursa foto: Captură TV]

Cum s-au urcat copila pe acoperiș

Potrivit primelor detalii din acest caz, fetița face parte din grupa mare a grădiniței, iar la un moment dat, aceasta a cerut voie la baie.

Educatoarele responsabile de grija micuței i-au permis să meargă la toaletă, însă copila a plecat nesupravegheată.

Citeste si: Te trec fiori! O comună din Brăila ar fi bântuită. Localnicii sunt îngroziți de ce au văzut: „Vine în fiecare noapte. Ne este frică să nu intre în case”

Astfel, copila ar fi ajuns pe acoperiș după ce a ieșit pe geamul care avea legătură directă cu copertina de deasupra intrării în grădiniță. 

Așadar, directorul instituției a fost tras la răspundere imediat după incident, acesta declarând că nu știe nimic legat de acest fapt. Astfel, conducerea a cerut să se facă o anchetă internă pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut totul.