
kanald.ro
Vedete
Mădălina Crețan primește semne de la Nosfe, iar aceasta a făcut o serie de dezvăluiri despre acest aspect.
Vestea că Nosfe a trecut în neființă a lăsat un gol imens în sufletele celor ce l-au îndrăgit, însă în special în inima soției lui, Mădălina Crețan, care susține că nu poate trece peste această tragedie. De curând, însă, tânăra a făcut o serie de noi declarații despre legătura pe care o are cu regretatul ei partener, deși acesta s-a stins din viață.
Mădălina spune că nu de puține ori îi simte prezența în casă lui Nosfe, iar nu de mult, aceasta a simțit chiar o mângâiere pe umăr, iar fără nicio explicație, tânăra a simțit că a venit din partea soțului ei.
„Relația dintre mine și Nosfe este mai specială acum.
De exemplu am simțit, într-o zi, cum îmi pune cineva o mână caldă pe umărul meu. Și am știut că este a lui. Plus că vorbesc despre el în fiecare zi și simt că este în casă alături de mine.
Nu am cum să trec peste așa ceva” , a povestit Mădălina Crețan, pentru un post TV.Mădălina Crețan a făcut o serie de declarații și despre fiica sa, Iris, care întreabă mereu despre tatăl ei. Tânăra, însă, mărturisește că nu-și găsește puterea să vorbească prea multe lucruri cu fiica sa despre Nosfe, însă amândouă merg la terapie, pentru a trece mai ușor peste această tragedie.
„Copilul întreabă de Nosfe, da, de multe ori îmi zice „unde e tati?”. Însă, nu reușesc să îi răspund la această întrebare, nu știu de ce, nu găsesc încă forța în mine. De când a murit soțul meu, mergem la terapie împreună. Și este bine, doar așa putem depăși ce s-a întâmplat în familia noastră”, a mărturisit Mădălina, potrivit click.ro.