
kanald.ro
Oana Ioniță, în lacrimi la TV
Vedete
Oana Ioniță și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și a vorbit despre fiul său, pe care nu l-a mai văzut atât de des în ultima perioadă. Ce se întâmplă?!
Oana Ioniță nu trece deloc printr-o perioadă bună, asta pentru că dansatoarea poartă în suflet dorul față de fiul ei cel mic, Maxim, care a rămas în grija fostului soț după divorț. Atunci când ea și fostul partener de viață au hotărât să se separe, cei doi au decis de comun acord ca fiica ei, de 12 ani, să rămână alături de ea, iar băiețelul cuplului să rămână în custodia tatălui, decizie care acum nu îi aduce deloc bucurie coregrafei.
De precizat este că lucrurile pe care cei doi foști parteneri le-au stabilit în privința custodiei băiatului nu prea au fost respectate, acesta fiind și motivul pentru care Oana Ioniță suferă în prezent atât de tare.
Astfel, recent, invitată în cadrul unei emisiuni TV, vedeta nu și-a putut stăpâni emoțiile și în lacrimi i-a transmis un mesaj băiatului ei.
„Maxim, îmi e dor doar să fii mai mult timp lângă mine și eu mai mult timp lângă tine. Să pot să te iubesc așa cum îmi doresc și să pot să îți ofer tot ce îmi doresc, de la timp la cât mai multă dragoste. Te iubește mama!”
, a fost mesajul pe care coregrafa l-a transmis public fiului ei, Maxim, în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu.Oana Ioniță, în lacrimi la TV
Cu lacrimi în ochi, Oana Ioniță a mărturisit public faptul că s-a gândit foarte mult la decizia pe care a luat-o în privința custodiei fiului său, atunci când ea și fostul partener au decis să o ia pe drumuri separate.
Cu toate acestea, însă, în prezent, vedeta face tot posibilul să aibă, din nou, posibilitatea de a petrece mai mult timp alături de băiatul ei.
„Noi, în urma divorțului, am făcut o convenție pe care acum o regret. O convenție cu 2 oameni care divorțează nu e mereu corectă. La un moment dat, nu mai sunt chiar în acordul celuilalt.
Am făcut un acord scris în care vacanțele sunt clare – jumătate – jumătate și ne înțelegem pentru restul timpului. Din câte mi-a spus avocata de la vremea respectivă, convenția poate fi oricând atacată și modificată. Doar că nu e așa de ușor.
Nu l-am mai văzut atât de des, că neputințele lui din program de a-l vedea cât îmi doresc eu s-au transformat în neputințe ale mele. (…) Domiciliul lui am hotărât să fie la fostul soț, fata are domiciliul la mine. Ei amândoi fac ore de dans la mine. S-a întâmplat să nu mai am acces foarte mult la el. Și am zis să atac această convenție. Am recurs, pe cale legală, la o revenire, ca să creăm un program fix. Să ne ținem noi, adulții, de el. Problema e că de 6 luni sunt într-o Ordonanță care nu s-a judecat”, a mai spus Oana Ioniță.