
In articol:
Oana și Viorel Lis sunt un cuplu de zeci de ani și nimic nu îi desparte. Au fost împreună la bine, iar acum și răul tot mână de mână îl traversează.
Deși mult timp s-a tot spus că blondina ar sta lângă fostul edil doar din interes, necazurile prin care au trecut amândoi au demonstrat că, de fapt, iubirea este ceea ce îi leagă, mai ales că acum, pe
lângă boala lui Viorel, care-i copleșește, ei simt și lipsa banilor.Declarația neașteptată a soției fostului edil
Oana Lis, copleșită de probleme, nu uită să fie cochetă
Fostul primar al Capitalei se confruntă de o lungă perioadă de vreme cu grave probleme de sănătate. A fost internat zile la rând, apoi a revenit acasă, acolo unde soția sa îl supraveghează, îi dă tratamentul și îl ajută să se recupereze.
Însă, deși tot timpul și-l dedică lui Viorel Lis, Oana spune că nu uită nici să aibă grijă de ea.
Cochetă din fire, vedeta mărturisește că îi place să arate bine și să se simtă bine, mai ales în clipele grele pe care le traversează acum. Doar așa, mărturisește ea, mai capătă putere să meargă mai departe.Și, chiar dacă lumea o judecă pentru felul în care arată și se comportă, Oana Lis spune că nu pune nimic la suflet.
Ba chiar, conștientă fiind că soțului ei îi place să o vadă aranjată și să știe că se simte bine, Oana a spus la TV că și atunci
Citeste si: Prognoza meteo până la începutul lunii martie: Când vom scăpa de frig?- radioimpuls.ro
Vedeta spune că și în ziua înmormântării fostului edil, cei care acum o judecă, fără să știe că doar ea are grijă de acesta, o vor vedea la căpătâiul lui tot la patru ace.
„Ce mai contează ce zice lumea. Știu că lumea mă mai condamnă, e greu, mai ales când nu știi ce să faci. Mie îmi place (nr. să fie cochetă). Și când eram în depresie mă machiam sau îmi făceam unghiile. Și la înmormântarea lui Viorel o sa merg machiată. Pentru mine e foarte important. Mie îmi dă o stare de bine. Eu cu unghiile astea îl îngrijesc, îl spăl”, a spus Oana Lis, în cadrul unei emisiuni TV.