
kanald.ro
Vedete
Oana Roman a făcut public dovezile conform cărora se chinuie de ani buni să renunțe numele fostului soț de pe rețelele de socializare.
Oana Roman și Marius Elisei au divorțat legal în anul 2021, însă de atunci cei doi au mai avut o serie de „tentative” de împăcare care, în cele din urmă, au eșuat. Între timp, bărbatul și-a refăcut viața alături de o altă femeie, însă vedeta a rămas cu numele fostului său soț pe Instagram, lucru care nu a trecut neobservat de unii dintre internauți vigilenți și curioși. Recent, Oanei Roman i s-a atras atenția în mediul online cu privire la acest aspect, ocazie cu care a explicat tuturor încă o dată care este motivul pentru care, chiar și acum, apare cu numele fostului ei soț pe Instagram.
Oana Roman a explicat că încă din anul 2021 încearcă să-și schimbe numele de pe Instagram, însă nici acum nu a reușit să primească un răspuns în acest sens. Având în vedere că pofilul său are sute de mii de urmăritori, procedura în ceea ce privește schimbarea numelui este mult mai complicată și amplă decât în cazul unui cont obișnuit, fiind necesare solicitări peste solicitări până ce se va da curs solicitării sale.
„Draga mea, dacă nu m-ai urmărit, ceea ce nu cred că e cazul, ai fi știut că mă chinui din 2021 să schimb numele de pe Instagram. Imediat după ce am divorțat am renunțat, evident, la numele Elisei și am rămas doar cu numele meu, Roman.
Având cont cu foarte mulți urmăritori, nu pot schimba numele doar de la edit profile. Am nevoie de un accept din partea Instagram și, deși am trimis mail-uri și notificări, nu am reușit să primesc, încă, vreun răspuns de la ei. Pe pagina oficială de Facebook am reușit. În buletin mă cheamă doar Roman și, crede-mă, ultimul lucru pe care mi-l doresc este să mai scrie Elisei pe undeva, dar nu depinde de mine. Nu-mi doresc nimic mai mult decât să scap de acest nume peste tot.
Pentru a liniști pe toată lumea, Oana Roman a postat în mediul online și dovezile care atestă faptul că și în ziua de astăzi se străduiește să îi fie aprobată cererea de schimbare a numelui de cei de la Instagram. Ultimul mail pe care l-a trimis în acest sens a fost chiar în urmă cu doar câteva zile, respectiv pe data de 20 octombrie.
„Iată și dovada. Când încerc să schimb numele, apare acest mesaj. Dacă nu înțelegi, poți traduce cu google translate. Iată și ultimul mail trimis în 20 octombrie... al nu știu câte lea mail. Încă niciun răspuns. Te-ai liniștit, gata? Vrei tu numele Elisei. Ia-l, că eu nu am nevoie, n-am avut și nu voi avea nevoie.”, a mai spus Oana Roman.