
kanald.ro
Vedete
Oana Roman vorbește deschis despre relația cu fostul ei soț și cum ar reacționa dacă va fi ceva serios între el și altă femeie.
Oana Roman și Marius Elisei au pus punct mariajului în urmă cu câteva săptămâni. Cei doi s-au separat încă de la finalul anului trecut, dar toată lumea a sperat la o împăcare, căci și în trecut au mai existat certuri, dar până la urmă și-au regăsit drumul unul spre celălalt. De data aceasta, se pare că s-au strâns mult mai multe, iar cei doi au încheiat orice relație în fața notarului, unde au semnat actele pentru divorț.
A fost o perioadă dureroasă și grea pentru amândoi, care s-au resimțit după separare.
Toată lumea este curioasă să știe cum va reacționa vedeta când fostul ei soț își va reface viața, în special dacă va fac un alt copil cu altă femeie. Ei bine, Oana Roman a dezvăluit că fiica ei chiar își mai dorește un frate sau o surioară, însă ea nu mai poate să facă copii.
În cazul în care Marius Elisei va avea un alt copil cu o altă femeie, vedeta a anunțat că pe ea nu o privește și că este treaba lui ce face. Din momentul în care cei doi au divorțat, ea nu-i mai poate impune lui nimic.Citeste si: Oana Roman, despre cum a afectat-o divorțul de Marius Elisei: „Nu ies, nu mă văd cu nimeni, nu socializez”
„Isa tot spune că vrea (n.r.
Citeste si: Alertă pe Aeroportul Otopeni! Mai multe zboruri au fost SUSPENDATE- kanald.ro
Se pare că problemele de sănătate ale Mioarei Roman s-au agravat, iar singurul ei sprijin mai este doar fiica ei, care a mărturisit că nu o scapă mai din ochi. Mama Oanei Roman nu-și mai poate mișca o mână, iar acum vedeta este cea care o îmbracă și o duce la spital, însă, recent, aceasta a apelat și la ajutorul cuiva pentru a avea grijă de Mioara Roman în anumite momente în care ea nu poate.
Citeste si: Oana Roman a făcut anunțul despre mama ei! S-a întâmplat la puțin timp după operații: „Mi-a dat azi...”
„La 15:30 ajung cu mama la spital. I-am amânat un pic... Trebuia să fiu la 15:00, dar i-am sunat și am zis că o să întârzii. Mama nu-și poate mișca o mână, nu se poate îmbrăca singură. Trebuie să mă duc să o aranjez, să o îmbrac, să o aranjez, să o iau, să o pun în mașină, să o dau jos din mașină, să intru cu ea acolo. La mine durează, e un proces destul de complicat cu mama. Dacă era femeia astăzi, o îmbrăca ea și o aranja, dar vine după 16:00 și trebuie să mă duc eu”, a mai spus Oana Roman.