
kanald.ro
Actualitate
Ceea ce părea o escapadă de final de vară s-ar putea transforma într-o factură dureroasă pentru părinți. În mai multe regiuni din Europa, autoritățile au anunțat că vor sancționa drastic familiile care își lasă copiii să lipsească de la primele zile de școală pentru a-și prelungi vacanța.
Tot mai mulți părinți aleg să plece cu câteva zile mai devreme înainte de vacanțele oficiale sau să revină mai târziu, atrași de prețurile reduse la biletele de avion și la cazare. Însă această „strategie” riscă să le aducă sancțiuni care pot ajunge la echivalentul a 1.000 de euro, relatează Der Spiegel.
În ultimii ani, fenomenul absențelor „de vacanță” a luat amploare. Oficialii din învățământ au observat că mulți elevi lipsesc exact în perioada dinaintea sau imediat după vacanțele școlare, ceea ce a dus la implementarea unor măsuri stricte.
Profesorii au primit instrucțiuni clare: dacă un elev lipsește fără un motiv medical sau fără aprobare oficială, cazul este raportat imediat către autorități.
Anul școlar urmează să înceapă la începutul lui septembrie, iar primele zile vor fi atent monitorizate. În unele zone, profesorii vor trimite zilnic rapoarte privind absențele nemotivate, iar inspectoratele vor deschide anchete pe loc.
Legea locală permite absențe de până la șase săptămâni, dar numai pentru situații cu adevărat excepționale – probleme medicale grave, evenimente familiale deosebite sau alte motive aprobate în scris.
Excursiile la preț redus sau city break-urile nu intră pe listă.Deși fenomenul este monitorizat intens în anumite regiuni europene, el nu este izolat. Mai multe state au început să aplice sancțiuni similare, în încercarea de a opri părinții să trateze primele zile de școală ca pe „zile libere suplimentare”.
În unele locuri, poliția supraveghează aeroporturile pentru a depista elevii care ar fi trebuit să fie în bănci, iar inspectoratele verifică punctual cererile de absență.