
kanald.ro
Actualitate
În data de 13 august se comemorează începutul ridicării Zidului Berlinului care a divizat ţara timp de aproape trei decenii.
Zidul Berlinului a fost simbolul divizării Germaniei învinse şi al confruntării dintre lagărul sovietic şi lumea occidentală.
Construirea Zidului Berlinului a început din 13 august 1961 pentru a opri exodul est-germanilor spre Occident. În total, zidul măsura 155 de kilometri, dintre care 43 tăiau Berlinul de la nord la sud, iar 112 izolau Berlinul de vest de restul Republicii Democrate Germane (RDG).
Zidul Belinului era format în mare parte din plăci de beton armat cu o înălţime de 3,6 metri, întărite în partea superioară de o structură cilindrică netedă, menită să descurajeze orice tentativă de escaladare.
Zidul Berlinului a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, dar și cea mai clară dovadă a separării celor două lumi, cea comunistă și cea democratică. Zidul Berlinului a despărțit familii și a împins oamenii la gesturi disperate.
În cei 28 de ani de existență, zidul a cauzat moartea a peste 100 de oameni.Zidului Berlinului era păzit atent pentru ca niciun est-german să nu mai ajungă în RFG de peste 7.000 de soldaţi est-germani. Aceștia supravegheau din cele 302 turnuri de observaţie şi 20 de buncăre. În timpul nopții erau aprinse lămpile amplasate la fiecare 30 de metri de zid, ceea ce a făcut ca zona să fie cea mai luminată parte a Berlinului.
Aproximativ 140 de persoane au murit încercând să treacă zidul între anii 1961 – 1989, potrivit Memorialului Zidul Berlinului. Cea mai de succes rută de a scăpa din Berlinul de Est era Tunelul 57, săpat de studenţii vestici din subsolul unei brutării.
În octombrie 1964, 57 de est-germani au folosit tunelul lung de 140 de metri pentru a evada, iar o altă fugă de succes din RDG a avut loc în august 1988, când o familie alcătuită din patru persoane a trecut peste zid la bordul unui avion mic.
Citeste si: Peste 100 de pensionari din Galați au pensii de un leu. Cum s-a întâmplat acest lucru- kanald.ro
Unul dintre cele mai puternice mesaje de solidaritate pentru est-germani şi de condamnare a comunismului a venit în 26 iunie 1963, când preşedintele american John F. Kennedy a afirmat, la numai câţiva metri de zid, în timpul unei vizite istorice în Berlinul de Vest, că el este „un berlinez” („Ich bin ein Berliner”).
Citeste si: Papa Francisc, destinatarul unui plic cu trei gloanțe! Amenințarea a venit din Franța
Un alt discurs istoric a fost susţinut în faţa Porţii Brandenburg, în 1987, de către preşedintele Ronald Reagan, care l-a provocat pe omologul său sovietic Mihail Gorbaciov să „dărâme acest zid”.