
kanald.ro
Stiri
Pensie 2020. Legea vine cu anumite restricții atunci când vorbim despre cumulul pensiilor cu salariul sau cu alte venituri.
Pensie 2020. Atunci când vorbim despre pensiile de invaliditate de gradul I, II și III, în anumite situații, cei care încasează astfel de pensii mai obțin venituri și din alte surse, riscă să le piardă.
"Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aceste pensii nu pot fi cumulate cu veniturile dintr-un contract de muncă. De asemenea, nu este admis cumulul nici în acele situații în care veniturile sunt obținute în baza unor raporturi de serviciu- funcționarii publici.
Legea spune că interdicția se aplică și în cazul veniturilor din activități în funcții elective, exceptând indemnizația de consilier local/județean. Totodată, nu se poate cumula nici cu veniturile obținute din numirea în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului.
Regulile se aplică și în cazul pensiei de urmaș gradul I sau II de invaliditate.
Excepția se aplică pensionarilor de gradul III de invaliditate, iar interdicția intră în vigoare numai atunci când programul de lucru depășește jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv.
Interdicții și excepția de mai sus se aplică și atunci când vorbim despre pensia de urmaș a copilului încadrat în gradul III de invaliditate.
La finalul anului 2017 au fost aduse mai multe modificări în domeniul pensiilor de invaliditate, acolo unde cumularea acestora cu alte tipuri de venituri era destul de restrânsă, atât în cazul veniturilor din activități dependente, cât și în cazul activităților independente.
În cazul în care se depistează de către autorități că interdicția nu este respectată, se suspendă dreptul la pensie în ziua următoare momentului când au început să fie cumulate respectivele venituri.