
kanald.ro
Diverse
Plante norocoase care îți aduc noroc și fericire în casă. Trebuie neapărat să le ai!
Plantele oferă un aspect vizual plăcut, însă dețin și alte proprietăți de care cunoscătorii se pot folosi numai în avantajul lor. Există mai multe plante norocoase care, puse în locul potrivit în casă, pot atrage bogăție, fericire și prosperitate.
Pe lângă faptul că pomii de citrice au un parfum aparte și arată bine în orice locuință, oferă și fructe delicioase. Toate soiurile de pomi de citrice sunt considerate aducătoare de noroc și prosperitate, mai ales că majoritatea fructelor citrice au o formă rotundă și sunt aurii, asemănătoare cu monedele de aur.
Cu cât pomul pe care îl ai în casă este mai bogat cu fructe, cu atât vei avea parte de mai mult noroc. Este adevărat că aceste soiuri de copăcei au nevoie de o îngrijire aparte, așa că, înainte de a-ți cumpăra unul, asigură-te că ești pus în temă cu toate aspectele necesare pentru a te bucura cât mai mult timp de un pom sănătos și bogat.
Citește și: Tarhon: ce este, proprietăți și beneficii pentru sănătate
Ficusul Ginseng este un tip de smochin care provine din Asia de Sud-Est și poate fi considerată o alternativă pentru un bonsai. Plantele sunt ușor de îngrijit, sunt considerate norocoase în feng shui și este dovedit științific faptul că ele pot purifica aerul.
Arborele de bani, după cum are și denumirea, aduce un noroc deosebit în plan financiar atunci când este plasat corect în casă, în așa numitul „colț al bogăției” în feng shui, care este de obicei colțul de sud-est din casa ta. Poate fi plasat în zona de birou sau în zona de lucru, pentru a spori eficacitatea și productivitatea.
Eucaliptul ceste recunoscut ca a o plantă care oferă energie și care are un miros liniștitor, caracteristici care sunt asociate cu prospețimea și noile începuturi benefice. Arborii de eucalipt se dezvoltă cel mai bine la căldură și umiditate, așa că cel mai bun loc din casă pentru aceste plante ar fi baia sau bucătăria.
Numărul de tulpini dintr-un bambus norocos determină gradul de noroc pe care îl poți avea în cazul în care deții în casă o astfel de plantă.
Citește și: Dieta japoneză. 5 sfaturi care te vor ajuta să dai jos kilogramele în plus
Plantele șarpe aduce în locuințe numeroase beneficii, cum ar fi absorbția toxinelor și reducerea alergenilor din aer.
Ele cresc umiditate, așa că pot fi așezate cu succes lângă plantele tropicale. Aceste plante sunt rezistente și pot supraviețui în condiții variate.
Lavanda este recunoscută în aromaterapie pentru proprietățile sale calmante și relaxante. Planta poate fi folosită pentru a face săculeți de parfum, siropuri și chiar ceaiuri aromate și terapeutice. Alături de trandafiri, este considerată o plantă norocoasă.
Orhideele oferite cadou aduc noroc și prosperitate atât celui care a oferit, cât și celui care a primit. Ele sunt simbolul unei căsnicii fericite și unei cariere înfloritoare. Sunt recunoscute ca fiind plante dificil de crescut și de menținut, însă, în cazul în care acorzi atenție rădăcinilor, în funcție de soi, te poți bucura de ele mult timp.
Arborele de jad are frunzele mici, rotunde și se seamănă cu monedele de jad, care simbolizează evoluție și bogăție. Ele pot aduce bogăție dacă sunt plasate corect în casă, și anume în partea de est a casei sau a biroului.
Arborele de cauciuc este o alegere perfectă pentru a atrage în casa ta abundența, fericirea și bogăția. Acest copac are frunze rotunde, de culoare verde închis, care se potrivesc cu o varietate de opțiuni de decor pentru casă. Sunt purificatoare naturale de aer și sunt relativ ușor de îngrijit, deși frunzele lor pot provoca iritații atunci când sunt atinse cu pielea goală.