Ioana Mihăilă

Actualitate

Posibile restricții pentru persoanele nevaccinate. Ce se va întâmpla în cel de-al patrulea val al pandemiei: „Restricțiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate”

Ministrul Sănătății dă advertismente pentru persoane nevaccinate, în pragul noului val al coronavirusului.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, avertizează populația nevaccinată că, în funcție de evoluția pandemiei, există posibilitatea ca noile restricții să îi vizeze, în special, chiar pe ei.

Tulpina Delta devine tot mai amenințătoare pentru români, asta pentru că au apărut deja primele cazuri de infectări, iar valul patru este la un pas distanță.

Citeste si: Experiența dezamăgitoare de care a avut parte Culiță Sterp, în trenul spre concertul din Augsburg! Artistul nu a fost deloc mulțumit: "Problema e că nu vine nimeni!"- kfetele.ro

Ioana Mihăilă a declarat, într-un interviu, cum ar putea arăta următoarele luni în contextul infectării masive cu noua tulpină care a făcut ravagii în Europa. De asemenea, autoritățile sanitare se gândesc la impunerea unor noi restricții, iar cei mai vizați sunt oamenii care nu s-au imunizat cu niciunul dintre serurile anti-Covid-19. Existând, așadar, aceste atenționări, autoritățile speră că numărul persoanelor care se vor vaccina în perioada următoare va fi în creștere.

Citeste si: Florin Cîțu, noi dezvăluiri despre valul patru al pandemiei de coronvirus: „S-ar putea să fie ceva, dar nimic din ceea ce a fost ”

Citeste si: Un muzician de 29 de ani, din Cluj-Napoca, a fost operat pe creier în timp ce cânta „Nunta lui Figaro”- kanald.ro

Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atât timp cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue. Dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate. În acest moment este în lucru noua hotărâre a CNSU şi veţi vedea când ea va fi publicată cum vom merge mai departe începând cu luna august.

Dar în principiu, măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incidenţă, în funcţie de cifre. Ulterior, urmează să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării .” a declarat Ministrul Sănătății.

Noi restricții pentru persoanele nevaccinate [Sursa foto: PixaBay]

CNSU urmează să ia o decizie pentru persoanele nevaccinate

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în localitățile unde rata de vaccinare se menține scăzută.

Citeste si: Experiența dezamăgitoare de care a avut parte Culiță Sterp, în trenul spre concertul din Augsburg! Artistul nu a fost deloc mulțumit: "Problema e că nu vine nimeni!"- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Corneliu Botgros face DECLARAȚIA care zguduie tot showbizul! A ținut totul în el, până n-a mai putut. Ce a trăit l-a dus direct la psiholog: "Am încercat să evit toate astea". Ce NU s-a spus niciodată despre divorțul de Adriana Ochișanu- radioimpuls.ro

Citeste si: Angajații din spitale refuză vaccinarea! Reacția Ministrului Sănătății: ”Este inadmisibil”

“Haideţi să aşteptăm hotărârea CNSU, pentru că este încă o variantă de lucru şi după aceea vom şti exact la ce să ne aşteptăm. În momentul acesta, dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie.

Şi al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat, sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze arătându-i exemplul personal .” a mai declarat Ioana Mihăilă.