
kanald.ro
Vedete
Pentru prima oară la Survivor România, concurenții își contruiesc toaletă. Primele imagini cu locul în care își vor face nevoile Războinicii.
Sezonul 2 Survivor România 2021 vine cu o premieră absolută, după ce echipa Războinicilor a decis să-și contruiască propria toaletă în jungla Dominicană. Adversarii lor, dar nici concurenții din primul sezon nu au avut această inițiativă.
Războinicii încearcă să găsească soluții pentru a se simți cât mai confortabil cu puțință în jungla Dominicană. Chiar dacă nu au nici pe aproape condițiile de acasă, concurenții au decis să construiască tot ce este necesar pentru un trai mai comod.
Astfel, fără prea multe discuții, Musty, războinicul priceput la toate, a venit cu ideea să contruiască un loc în care coechipierii săi să-și ususce hainele după probe.
Musty spune că a fost ajutat în acest demers de colegul său Alin. „Mereu când venim de la probe, dormim cu hainele umede sau ude, e o problemă asta pentru noi pentru că nu ajungem să dormim cum trebuie, de fapt, nici nu dormim. Alin m-a ajutat foarte, foarte mult. A stat cu mine acolo și a fost de mare ajutor. Mie mereu mi-au plăcut să construiesc, să asamblez lucruri și aici tot ce vreau este să aduc puțin din experiența mea”, a declarat fratele lui Kamara.
Alin a fost deschis la ideile lui Musty Camara. „O să ne ajute să ni se usuce hainele mai bine.
În cea de-a treia ediție Survivor România 2021 nu mai este loc de menajamente, iar concurenții iau în serios competiția. Rivalitatea dintre Faimoși și Războinici atinge astfel cote înalte, iar asta se vede prin modul în care se descriu aceștia.
Echipa sportivilor fac mai multe afirmații dure despre performanțele vedetelor, mai cu seamă a celor care au o carieră în sport. Cătălin Moroșanu este aspru criticat pentru forma fizică din prezent. Nici Jador nu a scăpat de analiza războinicilor. Iată ce spun aceștia despre adversarii lor:
Musty: Eu mă simt super bine. Nu doar pentru că am rămas la aceeași distanță de el, la aruncat tot la fel. Pentru un copil de 24 de ani, e super bine. S-a ofticat super tare.
Sorin: Jador m-a privit în ochi și a zis că o să mă bată. Eu i-am zis că are șanse doar cu fetele, poate nici acolo.
Alin: Când l-am bătut eu (n.r.: - Cătălin Moroșanu) a zis că de ce l-am ales, că eu sunt mic. Bun! A jucat cu Sarlin, este pe măsura lui. Aproximativ aceeași statură, greutate și vârstă, l-a bătut și Starlin. Monstrul din Carpați, Moartea din Carpați, este cel mai plângăcios dintre ei. Nu mă așteptam, am rămas siderat.
Albert: Dacă îi mai batem o singură dată, s-a terminat concursul. Jador, Moroșanu, Stanciu și Zanni, le rupem moralul.
Citeste si: Cine este Andreea Moșneagu, polițista de la Survivor România 2021. „Sunt sigură că voi câstiga”
Musty: Ieri erau sparți când au plecat. Le rupem moralul.
Maria: Au probleme de personalitate, dacă-i bați aia e.
Andreea: La fete trebuie eliminate dansatoarele. Nu are cum, băi, să mă bată o dansatoare.
Musty: Să știi că mai face și sport, fizic e subțire. Faimoșii mereu încearcă să ne deconcentreze, să ne atace, înțepe.
Telespectatorii vor putea urmări reality show-ul filmat în Republica Dominicană, cinci zile din șapte. Mai exact, emisiunea Survivor România 2021, sezonul 2, va fi difuzată în fiecare miercuri și joi, de la 22:00, și de vineri până duminică, de la ora 20:00 la Kanal D.