Prima apariție a lui Florin Salam după ce a ieșit din spital! Pe cine a avut alături manelistul

În urmă cu două săptămâni, Florin Salam s-a internat într-o clinică din Viena, manelistul acuzând oboseala excesivă și anunțând că are nevoie de o perioadă pentru a se reface în truma scandalurilor în care a fost implicat în ultimele luni, scandaluri în care a fost amenințat cu moartea și din urmă cărora a rămas și fără susținerea protectorului său, Mircea Nebunu.

Distribuie pe:

Autor: Calin Perian

Surse din apropierea cântărețului susțin că acesta, în urmă cu două săptămâni, s-a internat voluntar la o clinică ce tratează dependențele de orice fel. La respectiva clinică vin pacienți care au probleme cu alcoolul, cu medicamentele, cu droguri sau alte substanțe dar și dependenții de jocuri de noroc, de internet. De asemenea, șefii clinicii spun că tratează cu succes și dependențe mai puțin obișnuite, cum ar fi cele de muncă sau chiar de cumpărături!

Citeste si: Florin Salam, internat într-o clinică ce tratează dependența de jocuri de noroc, la Viena? Recent, manelistul a pierdut 145.000 euro la ruletă

Citeste si: Ce face Florin Salam în timp ce este căutat de toată lumea! Dezvăluiri EXCLUSIVE

Citeste si: Florin Salam, amenințat cu moartea! Scandalul care a inflamat lumea manelelor! Un interlop se jură că îl va ”rezolva” pe artist! ”Ori mori tu, ori murim noi”

De curând însă, pare-se, Florin Salam a terminat tratamentele de care avea nevoie și, duipă ce i-a trimis un cadou fabulos lui Betty, fiica ei, cu ocazia zilei de naștere a acesteia, manelistul a revenit și în public. Astfel, alături de frumoasa lui parteneră de viață, dar și de restul copiilor pe care îi are, Florin Salam a mers la o mică petrecere organizată cu ocazia vindecării sale.

Vizibil mai suplu, Florin Salam s-a îmbrăcat ”la patru ace” și, alături de fiul său, dar și de Roxana Dobre a petrecut toată noaptea, alături de el fiind și câțiva amici. Bine dispus, Florin Salam, susțin sursele noastre, a avut grijă de fiecare invitat în parte și s-a distrat cot la cot cu aceștia, fără să pună însă gura pe nicio picătură de ”întăritoare”, încercând, pare-se, să se țină departe de toate tentațiile. De altfel, petrecerea cu pricina a fost prilejuită și de sărbătorirea celei mai mari fiice ale manelistului cu Roxana Dobre, Florin Salam având grijă să o răsfețe pe micuță cu un tort uriaș.

Florin Salam, probleme de sănătate din cauza epuizării

”Florin Salam nu este bolnav, este doar epuizat. A mai ajuns, și în alte dăți, la spital, din această cauză, el fiind epuizat după recitaluri și din cauza stresului. Dar nu, nu este bolnav, așa cum au apărut informațiile prin presă”, ne-a spus, în exclusivitate, un apropiat de-al familiei. Mai mult decât atât, ne-a dezvăluit sursa citată, în aceste momente, Florin Salam este alături de familia lui, manelistul luând însă o decizie cât se poate de strictă, la rugămințile Roxanei Dobre. ”Roxana l-a rugat să stea mai mult pe acasă, să se mai odihnească, să nu mai accepte toate cererile de concerte pe care le primește. I-a spus clar că, oricât de mulți bani ar câștiga, el nu e de înlocuit și că se teme că, la un moment dat, ar putea să îi cedeze corpul. Florin Salam i-a promis că o va asculta”, ne-a mai spus sursa citată.

 

Florin Salam era protejat de Cămătari și Sportivi

 De-a lungul timpului, atentatele la adresa lui Florin Salam au fost suficient de multe, dar, de fiecare dată, manelistul a scăpat doar cu o sperietură groaznică și, cel mult, o lovitură încasată de la vreun petrecăreț mai nervos. Cu toate acestea, de fiecare dată, Florin Salam a beneficiat de protecția clanurilor interlope ale Bucureștiului, fie clanul Cămătorilor, fie cel al Sportivilor, condus de Mircea Nebunu, artistul fiind cântărețul preferat al acestora. Totuși, de curând, între Mircea Nebunu și Florin Salam a intervenit o răcire a relațiilor.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate