Prima fotografie cu Simona Halep după ce a fost confirmată cu Covid-19. În ce stare se află sportiva FOTO

Vedete

Prima fotografie cu Simona Halep după ce a fost confirmată cu Covid-19. În ce stare se află sportiva FOTO

Simona Halep le-a transmis fanilor un mesaj, după 10 zile de izolare.

Simona Halep a anunțat sâmbătă, 31 octombrie, pe pagina sa de socializare că a fost diagnosticată cu COVID-19. Sportiva, care ocupă locul al doilea în clasamentul WTA, s-a izolat la domiciliu până când își va putea face un nou test care ar trebui să iasă negativ.

Recent, Simona Halep le-a dat o veste bună fanilor. Sportiva se află în izolare de 10 zile și a ținut să le transmită susținătorilor că se simte bine. Mai mult, românca a postat și o fotografie în care apare în timp ce își bea cafeaua. Este prima oară de când a fost diagnosticată cu Covid-19 când vedeta publică o astfel de imagine.

Citeste si: Iancu Sterp și nașa lui au plecat în Turcia. Ce a făcut nașul când a auzit că au fugit în lume: “Eu am crezut că știi de glumă.” - kfetele.ro

„Vă mulțumesc pentru toate mesajele voastre. Mă simt minunat”, a scris Simona Halep pe Instagram.

Citeste si: Simona Halep, primele declarații după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus! Cum se simte cunoscuta tenismenă

Citeste si: Simona Halep, acuzată că a mințit că are Covid-19 pentru bani: „Vai de cei ce mint! Cine urmează?”

Deși Simona Halep a respectat toate măsurile sanitare și de protecție când a participat la cele trei competiții de la Praga, Roma și Roland Garros, sportiva a contractat virusului. Unul dintre antrenorii săi a mărturisit că nu știe de unde ar fi putut lua virusul.

Simona Halep, depistată pozitiv cu virusul COVID-19

Simona Halep anunța pe pagina sa de Twitter în urmă cu 10 zile că a fost depistată cu Covid-19. Sportivă spunea atunci că s-a autoizolat acasă și resimte simptome ușoare ale virusului. Jucătoarea de tenis s-a arătat foarte pozitivă în ceea ce privește recuperarea ei.

„Salutare tuturor, vreau să anunț că am fost testată pozitiv cu Covid-19. M-am autoizolat acasă și recuperarea merge bine, cu simptome ușoare. Mă simt bine… vom trece cu bine prin asta împreună”, a spus sportiva pe pagina sa de Twitter.