
kanald.ro
Politica
Noul primar al Timișoarei s-a autoizolat după ce a intrat în contact cu o persoană, depistată cu COVID-19.
Dominic Fritz a făcut un anunț de ultimă oră, în această dimineașă. Primarul Timișoarei este suspect de coronavirus, după ce s-a întâlnit cu o persoană, care a aflat seara trecută că este depistată pozitiv cu COVID-19.
” Luni m-am întâlnit cu o persoană care a aflat aseară că are Covid-19. Am purtat mască, am păstrat distanța, sunt bine. Dar, ca o măsură de precauție și pentru a elimina orice risc, am decis să mă auto-izolez. Am făcut un test azi dimineață și voi rămâne acasă, în așteptarea rezultatului. Voi repeta testul pentru mai multă siguranță, la sfârșitul acestei săptămâni.
Dominic Fritz s-a născut și a crescut într-un sat mic din Germania. Edilul a studiat în Germania, Franța și Anglia. Mai are șapte frați, iar la 16 ani a plecat de acasă cu o bursă oferită de Parlamentul Germaniei.
Primarul Timișoarei este licențiat în științe politice și administrative și are un masterat în studii de post-conflict. Totodată, Dominic a fost consilier în cadrul Agenției Germane pentru Cooperare Internațională (GIZ) și șef de cabinet pentru un fost președinte al Germaniei, Horst Köhler.Acesta a povestit cum la 19 ani a venit pentru prima dată în Timișoara, ca voluntar la o casă de copii din cartierul Freidorf a Federației Caritas. De acolo a învățat și limba română.
„Copiii m-au învățat nu doar să vorbesc românește, ci și să apreciez mult mai profund viața și valoarea unei comunități funcționale. Timișoara m-a făcut adult”, spune Dominic Fritz.
Dominic Fritz spunea înainte de alegeri că Timișoara este singurul oraș unde simte că face parte cu adevărat din comunitate. „ Timișoara este singurul oraș din lume unde simt că nu sunt trecător, ci care mă face să mă simt cu adevărat parte a unei comunități, a unei comunități creative, primitoare și pline de viață.