kanald.ro
Cobra Tate
Cobra Tate
Vedete
Cobra Tate este revoltat, după ce i s-au blocat conturile pe rețelele de socializare.
Andrew Tate sau Cobra Tate, așa cum mai este cunoscut de către publicul său, este extrem de revoltat, asta după ce i s-au închis conturile pe rețelele de socializare, respectiv Facebook și Instagram, acolo unde păstra legătura cu fanii săi.
Concret, afaceristului britanic i s-au blocat conturile deoarece ar fi încălcat politicile platformelor de socializare, iar imediat după acest episod, Cobra Tate a făcut și primele declarații, explicând că, de fapt, juca un personaj de comedie în clipurile video care au fost catalogate drept misoginie.
În câteva videoclipuri pe care le postase pe Instagram și Facebook, Cobra Tate făcea afirmații controversate și extremiste despre femei și modul lor de viață, motiv pentru care acestuia i s-au blocat conturile pe respectivele rețele de socializare, deoarece a încălcat politicile platformelor.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
Andrew Tate, pe numele său, a făcut milioane de euro prin intermediul conținutului său care promovează ”misoginism extrem”, fiind capabil chiar să influențeze bărbații tineri prin intermediul afirmațiilor sale.
De asemenea, compania Meta a informat că a eliminat conturile lui Cobra Tate, deoarece încalcă regulile platformei privind organizații și persoane periculoase, fiindu-i interzis să folosească Facebook sau Instagram.
Totodată, Cobra Tate a făcut deja și primele declarații pe baza acestui subiect, spunând că a fost ”un model fantastic pentru toată lumea, bărbați și femei” și că platformele lui ar fi „o lumină care ghidează, învățându-i pe oamenii de toate sexele și rasele cum să se respecte unul pe celălalt”.
„ Este păcat că clipuri video vechi cu mine, în care jucam um personaj de comedie, au fost scoase din context și amplificate până în punctul în care oameni cred povești false despre mine.”, a spus Cobra Tate într-o declarație oficială, potrivit Daily Mail.