Procurorii au explicat motivul morții lui Răzvan Ciobanu și de ce a pierdut mult sânge: I s-a rupt aorta! Amănunte șocante ale accidentului chiar de la anchetatori

Procurorii de la Constanța au dat astăzi primul comunicat privind accidentul în care Răzvan Ciobanu și-a pierdut viața.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

 

 

Iată integral comunicatul Biroul de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța:

”Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Serviciului Rutier al Poliției Municipiului Constanța efectuează cercetări privind împrejurările în care a decedat numitul Ciobanu Răzvan în noaptea de 28-29 aprilie 2019. Ancheta vizează circumstanțele producerii accidentului auto în care a fost implicată victima.
Din investigații a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localității Săcele din jud. Constanța, a rulat aproximativ 850 m și apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul și nu purta centură de siguranță, aspecte constatate cu ocazia cercetării la fața locului de către experți.
În cauză urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto, care va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.

Procurorii, despre accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu: Cine a schimbat poziția victimei

În ceea ce privește poziția în care a fost găsită victima, precizăm că aceasta a fost proiectată în afara autovehiculului și găsită în proximitatea acestuia, orientată cu fața în jos. Specialiștii SMURD sosiți la fața locului în urma apelului 112 au fost cei care au procedat la modificarea poziției victimei, în vederea aplicării procedurilor specifice.

Ulterior finalizării activității de cercetare a locului faptei și plecării organelor de poliție, în zona respectivă au fost lăsate componente auto irelevante pentru anchetă, împrăștiate pe o suprafață mare de teren, fiind posibil ca acestea să fie găsite de trecători.

Procurorii despre accidnetul în care a murit Răzvan Ciobanu! Adevăratul motiv al morții designerului

De asemenea, organele de urmărire penală au dispus prin ordonanță efectuarea necropsiei asupra cadavrului victimei, iar din concluziile preliminare (provizorii) ale medicului legist au rezultat următoarele: moartea numitului Ciobanu Răzvan a fost violentă și s-a produs prin anemie acută, urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică și de coloană toracală. Totodată, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce în circumstanțele unui accident rutier prin lovire cu și de corpuri dure și prin comprimare între corpuri dure și au legătură de cauzalitate directă cu mecanismul de producere a morții.

Cu ocazia necropsiei au fost recoltate probe biologice iar analiza toxicologică urmează a fi efectuată la nivelul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici București.

În prezent, ancheta este în desfășurare, fiind administrate probe și efectuate acte de urmărire penală, în vederea aflării adevărului și stabilirii în mod corect și complet a circumstanțelor producerii accidentului auto ce a avut ca urmare decesul numitului Ciobanu Răzvan”.

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO: