Prognoza meteo pe 2 săptămâni. Cum va fi vremea în prima jumătate a lunii octombrie

Agenția Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru 30 septembrie - 13 octombrie.

Distribuie pe:

Agenția Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru 30 septembrie - 13 octombrie. Astfel, aflăm că vremea va fi călduroasă în primele două, trei zile ale lunii octombrie, însă apoi va schimba foaia. După câteva zile se va răci accentuat, iar temperaturile vor ajunge și la 5 grade celsius. De asemenea, vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, aproape în toată țara.

Prognoza meteo pentru perioada 30 septembrie – 13 octombrie

Banat

În primele zile din perioada prognozată, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 25 și 28 de grade. În următoarele două zile se va răci, astfel încât în data de 4 octombrie media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 15 grade. Se va încălzi din nou, iar temperaturile vor ajunge la 19…20 de grade. În ultimele zile de prognoză se va răcori ușor. În intervalul următor se va resimți o ușoară creștere, dar media minimelor termice nu va mai depăși 9 grade. Ploile vor începe să cadă de pe data de 3 octormbrie.

Crișana

La sfârșitul lunii septembrie și în primele două zile ale lunii octombrie vremea va fi caldă pentru această dată, iar media temperaturilor maxime se va situa, în general, între 24 și 26 de grade. În următoarele două zile se va răci accentuat, iar între 4 și 6 octombrie temperaturile maxime vor avea o medie de cel mult 14…15 grade. În intervalul următor se va încălzi ușor și treptat, iar media valorilor termice maxime va fi între 16 și 18 grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 10 și 14 grade, până în data de 3 octombrie, apoi vor scădea, iar media lor va avea variații, în general, între 5 și 8 grade. Vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi.

Prognoza meteo pe 2 săptămâni. La munte vor fi oscilații mari de temperaturi

Transilvania

Vremea frumoasă va continua să-i bucure pe transilvăneni până pe data de 3 octombrie. După acest interval, vremea se va răci treptat, iar tempearaturile maxime nu vor mai depăși 13 grade Celsius. Din data de 7 octombrie se va încălzi ușor, iar până la finalul intervalului de prognoză temperaturile maxime vor avea în medie valori cuprinse între 15 și 17 grade. Vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi, posibil mai importante cantitativ în zilele de 3 și de 4 octombrie

Maramureș

temperaturile maxime vor atinge 25 de grade Celsius, până pe 3 octormbrie, după care acestea vor scădea până la 14 grade. O ușoară încălzire a vremii se va resimți din 8 octombrie, dar până la sfârșitul intervalului de prognoză maximele termice nu vor mai depăși, în medie, 17 grade. Vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi, iar în jurul datei de 3 octombrie pot fi mai importante cantitativ.

Moldova

Până în data de 3 octombrie media maximelor termice se va situa între 23 și 27 de grade, iar a minimelor între 10 și 13 grade, apoi se va răci, astfel încât în jurul datei de 7 octombrie media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul a 14 grade, iar a minimelor să atingă doar 5 grade. În cea de a doua săptămână se va încălzi ușor, temperaturile maxime vor avea o medie între 15 și 18 grade, iar minimele între 6 și 8 grade. Vor fi condiții de ploaie aproape în fiecare zi, dar mai ales între 2 și 5 octombrie.

Dobrogea

În primele 5 zile de prognoză vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 23 și 26 de grade, iar după aceea vremea se va răci până la 16 grade Celsius. În cea de a doua săptămână se va încălzi ușor, astfel încât media maximelor va ajunge să se situeze între 17 și 19 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 4 și 6 octombrie.

Muntenia

În primele patru zile din perioada prognozată, temperaturile se mențin ridicate, în jurul valorilor de 28 de grade Celsius, dapă care acestea vor scădea cu 11-12 grade Celsius, după care între 7 și 13 octormbrie acestea vor crește din nou, până în jurul valorii de 18-20 de grade Celsius. Din 3 octombrie vor fi posibile ploi aproape în fiecare zi, mai intense în jurul datei de 4 octombrie.

Oltenia

Temperaturide 26-28 de grade Celsius vom avea până pe data de 3 octombrie, după aceea, vremea se va răci treptat, iar maximele nu vor mai depăși 16 grade Celsius. În cea de-a doua săptămână, temperaturile vor  crește puțin, până la 18-20 de grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată după data de 2 octombrie, iar în zilele de 3, 4 și 5 octombrie vor putea fi mai intense.

La munte

Lamunte vor fi schimbări briște de vreme. dacă pe 2 octombrie, temperaturile maxime vor atinge chiar și 18 grade Celsius, pe data de 5 și 6 octombrie, acestea nu vor mai depăși 6 grade Celsius. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, mai intense în zilele de 3 și de 4 octombrie.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate