Paște 2023. Vezi la ce oră începe slujba de Paște în toate bisericile ortodoxe din România.
Program slujba de Înviere: Paște 2023. Vezi la ce oră se dă Lumina Sfântă, dar și care este programul slujbelor oficiate în cele trei zile de Paște.
Paște 2023. Program slujba de Înviere
În noaptea de sâmbătă spre duminică, creștinii ortodocși sărbătoresc Paștele. De aceea, credincioșii merg la biserică să ia Lumina Sfântă, dar și Paștile, o pâine îmbibată în vin.
Program slujba de Înviere: Paște. Vezi la ce oră se dă Lumina Sfântă
[Sursa foto: MediaFax Foto]
Tradiții românești în ziua de Paște
În toată țara se păstrează tradiţia ca în ziua de Paşte, oamenii să se îmbrace în haine noi şi curate şi să meargă la biserică. Fiecare dintre aceștia trebuie să aibă ou roșu în buzunar. Astfel că, după ce vor ieși din biserică, vor ciocni tradiționalele ouă roșii în timp ce rostesc binecunoscuta formulă „Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu „Adevărat a Înviat”.
Un alt obicei al zilei de Paște, care se respectă cu precădere la sate, este acela de a pune brazde de iarbă verde la intrarea în casă, după întoarcerea de la biserică. Fiecare membru al familiei trebuie să calce pe iarba verde înainte de a intra în casă. Va fi astfel sănătos, voios și proaspăt ca verdeața ierbii.
Cu ocazia sărbătorilor Pascale gospodinele prepară și alte mâncăruri tradiționale: pască, cozonac, drob.
În mai multe sate din Moldova, tradiția cere să ne spălăm pe față cu apa dintr-un vas în care au fost puse flori, bani și un ou roșu. Se zice că astfel vom fi rumeni precum oul roșu, bogați și sănătoși. Potrivit aceluiași obicei, cel care se spală ultimul din acest vas ia banii.
Cel mai răspândit obicei creștin de Paști este vopsirea de ouă roșii, a căror prezență este obligatorie pe masa de Paști, deși în prezent se vopsesc ouă și de alte culori. În folclorul românesc există mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouă de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea au fost înroșite de sângele care picura din rănile lui Iisus.
În unele regiuni din România există obiceiul conform căruia în dimineața zilei de Paște, până la răsăritul soarelui, oamenii se duc la râu sau la o apă din apropiere și se scaldă. Se vor curăța astfel de boli, răutăți, aruncături și făcături, iar peste an vor fi scutiți de boli, se vor face iuți, sprinteni, sănătoși și harnici.
De asemenea în anumite regiuni ale țării se respectă și tradiția conform căreia prima persoană care îți calcă pragul în ziua de Paște să fie un bărbat. În felul acesta vei avea spor și belșug în toate cele.
Se spune despre vremea din ziua de Paște că dacă va ploua, atunci până la Rusalii va fi tot ploios, iar de va bate grindina în ziua de Paște, atunci anul va fi mănos.
Dacă vrei să-ți afli norocul păstrează oul fiert, sfințit în ziua de Paște, până la Paștele următor. Atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc, de va fi plin, ești cu mare noroc.
Din vremuri de demult se mai crede că cine se naște în ziua de Paște va fi un om norocos pentru tot restul vieții.