kanald.ro
Buchetul primit de Adela Popescu, din partea lui Radu Vâlcan
Buchetul primit de Adela Popescu, din partea lui Radu Vâlcan
Vedete
Prezentatorul TV a vrut să facă un gest frumos pentru soția lui, chiar și de la distanță.
Radu Vâlcan se află în aceste momente în Thailanda, unde filmează pentru un nou sezon al emisiunii pe care o moderează. Chiar dacă fizic este la mii de kilometri distanță, gândul prezentatorului TV zboară acasă, la soția lui. Drept dovadă, Radu nu a putut sta cu mâinile în sân, așa că i-a trimis Adelei Popescu un buchet imens cu florile ei preferate.
Radu Vâlcan nu se ferește să își arate dragostea față de Adela Popescu, ori de câte ori are ocazia.
Buchetul pe care Radu Vâlcan i l-a trimis soției lui
Gestul nu doar că a lăsat-o mască pe actriță, dar a și emoționat-o puternic: "Cât de frumos! Direct din Thailanda. Și eu te iubesc. Ăsta cred că e cadoul în locul perlelor, oare nu le mai primesc? Hmm. Rămâne de văzut, dar chiar și așa, îți mulțumesc din suflet scumpeteo, sunt minunate. Le ador!", a declarat Adela Popescu pe contul personal.
Adela Popescu și Radu Vâlcan
Radu Vâlcan povestea în urmă cu ceva timp, în cadrul unui interviu, că i-a luat destul de mult până a realizat că s-a îndrăgostit de Adela Popescu. Deși filma des alături de actriță, prezentatorul TV și-a dat seama târziu că se gândește non-stop la frumoasa vedetă: "Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot
Citeste si: Distanța își spune cuvântul. Adela Popescu a început deja să îi simtă lipsa lui Radu Vâlcan: "Mi-e dor..."
La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea.