
kanald.ro
Vedete
Ramona Olaru a ajuns în club de data aceasta, acolo unde s-a distrat pe cinste alături de prietenele sale.
În urmă cu doar câteva zile, Cătălin Cazacu a cerut-o în căsătorie pe Ramona Olaru în vacanța în Grecie. Asistenta TV a primit un inel de-a dreptul impresionant, pe care l-a purtat cu mândrie nu pentru mult timp, pentru că a decis să îl dea jos. Se pare că pe strada celor doi au apărut din nou norii negri și, chiar dacă și-au promis că se vor căsători prin cererea în căsătorie, nici măcar acest lucru nu-i poate întoarce din drum atunci când apar certurile la orizont.
Atât Ramona Olaru, cât și Cătălin Cazacu și-au șters toate imaginile de pe Instagram de la logodnă, iar mâna tinerei este acum goală, fără inelul pe care și l-a dorit atât de mult timp, însă pe care nu a avut ocazia să-l poarte foarte mult timp.
Relația Ramonei Olaru și a lui Cătălin Cazacu a fost presărată cu despărțiri și împăcări. Când toată lumea credea că cei doi au reușit să depășească toate obstacolele din relația lor și să ajungă la un numitor comun, o nouă despărțire și-a făcut simțită prezența.
Activitatea celor doi din mediul online vorbește de la sine, mai ale că Ramona Olaru s-a afișat în nenumărate rânduri pe InstaStory fără inelul de logodnă primit de la partenerul său.
Așa că, cel puțin în aparență, Ramona Olaru este femeie singură, care își permite fără probleme să se distreze în club alături de prietenele sale.După ce a șters toate imaginile de pe Instagram cu fostul ei partener, Ramona Olaru a decis să iasă în oraș și să se distreze cum știe ea mai bine.
Se pare că nici Cătălin Cazacu nu se lasă mai prejos, pentru că și el este la mare, profitând din plin de ultimele zile de vară din acest an.