
kanald.ro
Vedete
Ramona Olaru a vorbit recent despre planurile sale legate de achiziționarea unei locuințe.
Ramona Olaru se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate asistente TV de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. De asemenea, blondina este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează frecvent legătura cu admiratorii ei, împărtășind cu aceștia aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și recent, asta pentru că asistenta TV a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram, cu care și-a cam pus fanii pe jar. În respectivul text era vorba despre o poveste de dragoste, care pare că ar descrie perfect ceea ce își dorește Ramona Olaru de la viitoarea sa relație, mai ales atunci când va avea și propria locuință.
„Nu vreau multe, doar o casă la curte cu verdeață și pomi. Și când repar ceva prin ea să mă privești în timp ce-și bei apa minerală, îndrăgostindu-ne unul de celălalt pentru a mia oară.”, este mesajul distribuit de Ramona Olaru, pe pagina personală de Instagram.
De precizat este că, recent, aceasta chiar a povestit că are planuri mari de viitor, mai ales în ceea ce privește achiziționarea unei case. Tânăra a explicat că alături de ea vor fi cele două pisici pe care le are, gândindu-se să-și cumpere în viitor și un câine.
„Vreau să-mi iau casă. Am două pisici și un șoarece și la un moment dat poate iau și un cățel. Tot singură stau, dar măcar să am casa mea.
Nu de puține ori, Ramona Olaru a vorbit despre dorința de a deveni mamă, lucru care s-a întâmplat și recent, în cadrul unui podcast pe YouTube. Blondina privește cu optimism spre viitor și este convinsă că toate lucrurile se vor așeza așa cum își dorește.
„Îmi lipsește un copil. Eu am chestia asta, dar sunt și pe manifestat acum, întâi îl manifest pe domnul, bărbatul ăla perfect, îl am în cap și el vine și noi doi facem fetița minunată.
Până la finalul anului, să postați asta, să vedeți voi, se va îndeplini această manifestare cu bărbatul respectiv și cu fetiță cu tot, nu vine el cu ea, o producem noi, o să fie a noastră.
Eu sunt singură de trei luni, nu am o relație. Mai sunt bărbați cu care mai vorbesc, care mă invită la cină, care îmi trimit flori, dar nu simt, momentan”, a mai spus Ramona Olaru în podcastul lui Nasrin Ameri.