
In articol:
- Viciul de care Răzvan Simion a reușit să scape
- Apelul care i-a surprins pe Răzvan Simion și pe Dani Oțil
Răzvan Simion este unul dintre cel mai cunoscuți și îndrăgiți prezentatori din România. Colegul lui Dani Oțil a tras un semnal de alarmă pentru tinerii din ziua de azi. Acesta a mărturisit că s-a luptat mult timp pentru a renunța la un viciu nociv din viața sa.
Viciul de care Răzvan Simion a reușit să scape
În cadrul uneia dintre edițiile emisiunii pe care o prezintă, Răzvan Simion le-a transmis un mesaj tinerilor din ziua de azi, pe care îi sfătuiește să nu facă un lucru doar pentru a se integra într-un grup de prieteni.
Prezentatorul TV Răzvan Simion
Ca exemplu s-a dat chiar pe el care, la un moment dat, pentru a se integra în societate a început să fumeze, iar atunci când a realizat că acest lucru nu este ceva benefic pentru sănătatea sa, prezentatorul TV a luat decizia de a se lăsa. Dar, deși i-a fost greu să de apuce de acest viciu, recunoaște că a fost mult mai greu să îl înlăture.
„Având un an și o lună de când am renunțat definitiv, îmi pare, la fumat, pot să ajung să vorbesc despre adicțiile astea. Și despre cât de greu mi-a fost să mă apuc de fumat, că nu mi-a plăcut de nicio culoare. Ca mine au fost foarte mulți, cei care s-au apucat de fumat doar pentru a accede într-un grup, într-o gașcă, într-un cerc în care asta era, pe vremea aceea, obligatoriu, ca astăzi.
Apelul care i-a surprins pe Răzvan Simion și pe Dani Oțil
Cei doi prezentatori au fost cu adevărat surprinși în timpul emisiunii. În cadrul momentului în care aceștia sună în direct telespectatorii a căror zi de naștere se apropie au dat chiar peste o fostă colegă de grădiniță.
„Ne cunoaștem! Am fost împreună la grădiniță. Eu am fost cu voi doar în grupa I, apoi am rămas repetentă și am luat-o de la capăt. Am lucrat în sistemul bancar, iar acum sunt la bugetari”, a spus Claudia, fosta colegă lui Răzvan și Dani, în emisiune.