Alexandru Cumpănașu a publicat pe pagina lui un mesaj în care a povestit că a visat-o pe Alexandra Măceșanu.
Alexandru Cumpănașu speră în continuare că Alexandra Măceșanu este în viață și că, la un moment dat, va apărea. Candidatul la alegerile prezidențiale a declarat de mai multe ori că nu se va da bătut până nu va afla ce s-a întâmplat cu nepoata lui.
„După lunile de chin, după ce viața mea și a familiei mele a fost dată peste cap, după sfidarea instituțiilor, după ce am descoperit o cloacă de mafioți în instituții, după nopțile nedormite cu gândul la găsirea nepoatei mele, am avut, în sfârșit, parte de un moment de liniște noaptea trecută... Un moment care, emoțional, m-a dat peste cap complet.
Am visat-o pe Alexandra. Era pe un pod, am văzut-o atât de clar, zâmbea.
Încercam, disperat, să o strig "Alexandra!! Unde ești?", în van... M-am uitat la mâna cu care își răsfira părul și am văzut ceva: o brățară micuță, pe care i-am dăruit-o ultima oară când ne-am văzut. În acel moment m-am trezit, plângând și profund neliniștit, deși un înger mi s-a arătat în vis. Nu voi avea pace, până când nu o voi putea strânge în brațe din nou, până când părinții ei nu se vor putea întoarce acasă și să o vadă zâmbind, ca în acest vis, pe fiica lor, Alexandra”, a scris Alexandru Cumpănașu pe pagina lui de Facebook.
„Gheorghe Dincă are regrete și plânge, se gândește și la familiile victimelor și la familia lui. El a început să conștientizeze la un moment dat. Eu cred că a fost o problemă și pentru faptul că nu și-a luat medicamentele care trebuia.
Probele care dovedesc că Luiza e moartă există în sine. Există și probe tehnico-științifice. Expertizele INML care arată anumite lucruri cu titlu științific. Nu e vorba decât de declarațiile lui.
În ceea ce o privește pe Alexandra, cunoașteți situația. În ceea ce o privește pe Luiza, există fragmente osoase de natură umană care au fost trimise la FBI. Așteptăm acum expertiza. E clar că nu există a treia victimă. Există doar două victime. El a fost cooperant de când am intrat eu în dosar, chiar înainte”, a declarat avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi, în cadrul unei emisiuni de televiziune.