
kanald.ro
Vedete
Frumoasa Alina Pană, cea care a făcut senzație la prima ediție a show-ului Exatlon, difuzat de Kanal D, se relaxează zilele acestea în Maldive.
A
lina Pană, fosta Războinică din primul sezon al show-ului Exatlon, pare decisă să își înnebunească fanii și, de ceva vreme încoace a început să pozeze în ipostaze care mai de care mai incitante. Zilele trecute, Alina a postat câteva fotografii sexy cu ea, realizate într-o locație exotică și selectă, insulele Maldive, care au adunat rapid sute de like-uri din partea admiratorilor săi virtuali.
“Nu mai sunt la vârsta la care, dacă cineva mă abordează, să îmi și dedic timpul pentru el, să ne vedem.
Mai mult decât atât, recunoaște frumoasa Războinică, cei doi au devenit un cuplu fără să aibă, neapărat, o mulțime de gesturi romantice. ”Nu, nu mă cucerește un bărbat cu flori sau întâlniri romantice. Mă cucerește cu felul lui de a fi, iar el a reușit asta, m-am lăsat cucerită”, ne-a mai explicat, râzând, Alina Pană, precizând însă că nu este îndrăgostită până peste cap de respectivul bărbat.
Când vine vorba de bărbatul ideal, frumoasa Alina Pană devine… pretențioasă. Iar asta pentru că bărbatul care o vrea alături de el trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Și condițiile puse de frumoasă "Războinică" nu sunt chiar ușor de ignorat. “În primul rând, un bărbat care vrea să fie lângă mine trebuie să mă respecte. Și, important din cale afară, să mă facă să îl respect. Adică, să fie un om cu care să am ce discuta, să nu mă plictisesc. Apoi, trebuie să aibă simțul umorului, să fie spontan și să fie și, cât de cât, arătos. Apoi, iar asta contează, să fie inspirat, să înțeleagă ce îmi doresc. Și să fie stabil emoțional, pe mine nu mă interesează relațiile care să nu fie serioase”, a spus, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro, Alina Pană.