
kanald.ro
Sfântul Gheorghe
Diverse
Sfântul Gheorghe 2023: ce este bine să împarţi celor sărmani pe 23 aprilie.
Sfântul Gheorghe 2023: Ce se dă de pomană de sărbătoarea Sfântului pe 23 aprilie, atunci când creştinii merg la biserică cu pachete pe care le împart celor sărmani.
Duminică, 23 aprilie 2023, se face pomenirea Sfântului Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, iar credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică cu bucate pe care preotul le sfinţeşte, iar mai apoi pachetele se împart celor săraci.
Pe 23 aprilie 2023, credincioşii pot da de pomană orice doresc, fiindcă sărbătoarea pică în Săptămâna Luminată.
În unele sate se păstrează tradiţia ca de Sfântul Gheorghe să se dea de pomană lapte brânză şi caş, însă, dat fiind că este post, preotul nu va sfinţi bucatele care sunt de dulce.
Gospodinele pot pregăti pacheţele de sărbătoarea Sf. Gheorghe. Important este ca orice împărţiţi să fie sfinţit de preot şi să se împartă din suflet, să nu se simtă ca fiind o obligaţie.
Citește și: Sfântul Gheorghe 2023, patronul cavaler al credinței creștine: Legenda, povestea si tradițiile Sf. Gheorghe
Sfântul Gheorghe
De sărbătoarea Sfântului Gheorghe, gospodarii pun la porţile caselor crenguțe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susținere ai porților.
Tradiţia spune că Sf. Gheorghe va veni şi îşi va lega calul de poartă, iar calul va paşte din iarba pusă la stâlpii gardului.Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotrivă bolilor. Ele erau puse și în hrană animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
Obiceiul de a pune crenguțe de fag și iarbă verde la porți are o dublă semnificație.
În tradiţia populară se spune că de Sf. Gheorghe se pot descoperi comorile pământului, cu condiţia ca cel care le caută să nu spună nimănui despre asta.
Se spune că Sfântul Gheorghe este protectorul ciobanilor și i se acordă astfel o atenție sporită prin ritualuri speciale.
În zona Bucovinei, flăcăii practică ritualul urzicatului. Băieţii se lovesc cu tulpini de urzici pentru ca tot anul să rămână sănătoşi, ageri şi voinici.
Pe la sate se păstrează obiceiul de a se împodobi cofele cu verdeaţă. După ora prânzului, apa şi verdeaţa cu care au fost împodobite cofele se adaugă în hrana vitelor, existând credinţa că, astfel, laptele nu mai este furat de spiritele rele.
Sfântul Gheorghe este cunoscut ca protector al vitelor, al oilor şi al naturii înverzite.
Un alt obicei de Sfântul Gheorghe este acela în care fetele pun în mijlocul drumului coroniţe de brad. Dacă feciorii călcau pe coroniţe, fetele erau convinse că se vor mărita în acel an. Coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Citește și: Sfântul Gheorghe 2023: Mesaje de La Mulți Ani pentru cei care își aniversează onomastica pe 23 aprilie
Sfântul Gheorghe
Condac 1:
Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și ca unui apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i cântăm: Bucură-te, purtătorule de biruință, mare mucenice Gheorghe!
Icos 1:
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al lui Hristos Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta zicem ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire;
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie;
Bucură-te, tânărule, veselule și preafrumosule;
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule;
Bucură-te, înger întrupat, care covârșești pe cei muritori;
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea;
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat;
Bucură-te, că, după fel, ca un înger te-ai înfățișat;
Bucură-te, adevărata lucrare a darului;
Bucură-te, curată nelucrare a firii;
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 2:
Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Ziditorul și împreună a muri cu El, decât a trăi și a avea câștigare vremelnică; pentru că ai dorit a te încununa cu cununa mucenicilor și a cânta Domnului: Aliluia!
Icos 2:
Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșelăciunea idolilor din rădăcină smulgând-o. Pentru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe;
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii;
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor;
Bucură-te, că ai semănat holda credinței;
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos;
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu;
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slujirii Treimii;
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne;
Bucură-te, cel ce ai arat pământul cel neroditor;
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor;
Bucură-te, prin care nedumnezeirea s-a pierdut;
Bucură-te, prin care cunoștința de Dumnezeu a răsărit;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 3:
Din înălțime putere primind, te-ai arătat viteaz oștean, nevoitorule, al nestricatului Împărat Iisus, de stricăciosul împărat netemându-te, ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului cânți așa: Aliluia!
Icos 3:
Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în inimă, ca un leu râvnind, în mijlocul nevoinței bărbătește ai stat cu îndrăzneață cugetare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu;
Bucură-te, voievodule al lui Hristos;
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței;
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare nevoitorule al Duhului;
Bucură-te, prea tare David, care ai omorât pe Goliat;
Bucură-te, prea viteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam;
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte biruitorule;
Bucură-te, al relei credințe puternic cioplitorule;
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier;
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant;
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor;
Bucură-te, uriașul credincioșilor cel de cunună purtător;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Condac 4:
Ziditorului cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, de sineți chemat, întru nevoințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tău, sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4:
Ale slujitorilor de idoli defăimătoare porunci cele scrise împotriva creștinilor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea lumea și trupul disprețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că pe stricăcioasa bogăție ai urât;
Bucură-te, că pe aceasta săracilor ai împărțit-o;
Bucură-te, împotriva îndulcirilor pământești, războitorule;
Bucură-te, decât bunătățile cele materialnice mai înaltule;
Bucură-te, că pe toată lumea cu picioarele ai călcat-o;
Bucură-te, că mărirea cea trecătoare ai disprețuit-o;
Bucură-te, că floarea tinereții cu vederea ai trecut-o;
Bucură-te, că de frumusețea trupului nu te-ai milostivit;
Bucură-te, că viața întru nimic nu ți-ai cruțat;
Bucură-te, al trupului vrăjmaș neîmpăcat;
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate;
Bucură-te, că ai luat biruința peste patimile tale;
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!
Sursa: doxologia.ro