
kanald.ro
Vedete
Irina Tănase a venit la Penitenciarul Rahova, unde îl așteaptă pe Liviu Dragnea să fie eliberat.
Liviu Dragnea va fi eliberat joi, 15 iulie, din închisoare. Tribunalul Giurgiu a admis cererea de eliberare condiționat. Irina Tănase s-a prezentat emoționată în fața Penitenciarului din Rahova, unde îl așteaptă pe iubitul ei să se întoarcă acasă. Blondina a dezvăluit pentru un post de televiziune că a izbucnit în lacrimi de fericire atunci când a aflat vestea cea mare.
„Sunt foarte fericită! Am început să plâng de fericire! Acum mă îmbrac și mă duc să-mi iau bărbatul acasă”, a declarat Irina Tănase.
WOWbiz.ro vă prezintă imagini în exclusivitate cu Irina Tănase. Ea se află în aceste momente la Penitenciarul Rahova, în mașină, unde îl așteaptă pe iubitul ei, care și-a săvârșit mai bine de jumătae din pedeapsă.
„Nu a avut probleme cu niciun deținut. Toți l-au tratat cu respect. Nu s-a pus problema de violență, ci de încălcări ale drepturilor. Nu sunt nici purtător de cuvânt. Nu avem niciun plan momentan. Eu vreau să-mi dezvolt biroul de mediator, să termin Dreptul să intru în barou și să devin avocat. Eram cu prietenii în curte și ne-am bucurat și am început să plâng", a spus Irina Tănase, după ce a aflat că iubitul ei va fi eliberat din închisoare.
Liviu Dragnea le-a enumerat judecătorilor toate motivele pentru care ar trebui să fie eliberat. El a reușit să îi convingă că poate fi din nou pus în libertate, după ce și-a respectat datoriile ca deținut.
Citeste si: Ce planuri are Liviu Dragnea, după eliberarea din închisoare. Codrin Ștefănescu a dat detalii
„Cu decență și demnitate am dus pedeapsa.
Am ieșit la muncă în fiecare zi care mi s-a permis. Am participat la toate cursurile la care mi s-a permis, n-am lipsit nicio zi. Am primit recompense în fiecare lună în care am fost la muncă, inclusiv în ultima lună, luna iunie”, le-a transmis Dragnea judecătorului.