
kanald.ro
Vedete
Cu această victorie, tenismenul obţine al doilea său triumf la Australian Open, după cel din 2009.
Rafael Nadal, în vârstă de 35 de ani, l-a învins pe rusul Daniil Medvedev în finala de la Australian Open, după un meci solicitant, care a ținut mai bine de cinci ore. Cu această victorie, tenismenul marchează al 21-lea de Grand Slam din cariera sa și îi depășește pe rivalii săi Roger Federer și Novak Djokovic, care au câte 20 de titluri de Grand Slam în palmares. Este al doilea triumf la Australian Open, după cel din 2009, pentru Rafael Nadal.
Timp de cinci ore și 24 de minute, Rafael Nadal și Daniil Medvedev s-au luptat în finala de la Melbourne.
„E un moment greu pentru Daniil, care e un campion nemaipomenit. Felicit echipa și familia ta. A fost unul dintre cele mai tari meciuri din cariera mea. Baftă, Daniil!
Nici nu știu ce să spun mai departe. E uimitor pentru mine. În urmă cu o lună și jumătate nici nu credeam că pot să joc aici, iar acum sunt în fața voastră cu trofeul.
O să-mi rămână în inimă pentru totdeauna acest turneu. Nu pot să le mulțumesc îndeajuns oamenilor de la mine din lojă, mulțumesc și familiei, celor care nu sunt aici. În momentele grele ați fost lângă mine, fără voi nimic nu e posibil. Vă mulțumesc încă o dată!
În urmă cu o lună și jumătate aș fi spus că e ultimul meu Australian Open, însă acum vă spun că o să mă întorc, am energie, o să mă întorc! Ne vedem la anul cu siguranță!”, a declarat Nadal
Daniil Medvedev, în vârstă de 25 de ani, rămâne cu două finale jucate la Melbourne Park, ambele pierdute la rând, în timp ce Rafal Nadal devine al patrulea jucător din istorie care reușește să câștige cel puțin de două ori fiecare turneu de Grand Slam.
Iar răsplata spaniolului este pe măsură! Pentru victoria de la Australian Open, Rafael Nadal va fi recompensat cu 3.212.000 dolari americani și 2.000 puncte ATP. Chiar dacă a pierdut, Daniil Medvedev se alege și el cu o sumă considerabilă, 1.606.000 dolari și 1.200 puncte ATP. Pierderea finalei de la Melbourne a însemnat pentru rus șansa de a deveni numărul 1 mondial.