
kanald.ro
Decorațiuni de Paște, lalele roz
Diverse
Vezi ce daruri poți oferi celor dargi, cu ocazia sărbătorilor pascale. Cadourile personalizate sunt la mare căutare.
Paștele este una dintre cele mai importante și mai mari sărbători de peste an. În această zi sfântă, oamenii respectă diferite obiceiuri, în funcție de zonele țării. Dacă plănuiești să le oferi cadouri celor dragi, cu ocazia Învierii Domnului, te poți inspira din ideile de mai jos.
Ca în fiecare an, Paștele reprezintă una dintre cele mai așteptate sărbători, datorită tradițiilor și obiceiurilor respectate în această zi. Mersul la biserică, preparatele tradiționale de pe masă, ouă colorate, ciocolată, cadouri speciale, sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute.
Iepurașul de Paște este un personaj fictiv, din tradiția unor țări occidentale și un simbol comercial al Paștelui, reprezentat ca un iepure care aduce ouă și cadouri, copiilor cuminți.
Simbolul iepurelui provine încă din vremea festivalurilor păgâne dedicate zeiței Eastre. Se spune că aceasta a găsit o pasare rănită pe câmp, iarna.
În ultimii ani, acest obicei a devenit popular și în România, astfel că oamenii încep să caute cadouri pentru cei dragi, înainte de Învierea Domnului.
Citește și: Se țin sau nu ouăle in frigider? De ce în multe țări nu se păstrează la rece
Cadou, decorațiuni de Paște
Printre cele mai căutate cadouri de Paște se numără coșurile cu produse specifice sărbătorii. Fie că mergi în vizită sau pur și simplu vrei să faci o surpriză frumoasă cuiva drag, cu ocazia Paștelui, poți alege un astfel de cadou, format din: o sticlă de șampanie sau de vin, bomboane din ciocolată, figurine de Paște, cozonac, pască, ouă sau alte preparate tradiționale.
De asemenea, poți oferi celor dragi decorațiuni de Paște, cum ar fi: tablouri, seturi de ustensile pentru bucătărie, seturi pentru decorarea mesei, ouă colorate, iepurași decorativi pentru casă și pentru grădină.
Obiectele personalizate sunt printre cele mai căutate cadouri de Paște. Poți alege un mesaj de suflet, sau un citat care să reprezinte legătura dintre tine și persoana dragă, pe care să îl folosești pe o cană, un tricou, o pernă sau orice alt obiect ți se pare mai interesant.
Mai mult decât atât, poți opta pentru un album foto, un tablou sau o ramă foto digitală, care să conțină poze și amintiri dragi.
Florile sunt mereu potrivite, atunci când vine vorba de cadou pentru cei dragi. De Paște, poți oferi un buchet de flori de primăvară, cum ar fi lalele, narcise, bujori sau trandafiri sau plante la ghiveci, dacă vrei să reziste mai mult.
Citește și: 20 de mesaje de trimis în Postul Paștelui. Ce se urează în această perioadă
Dulciuri pentru Paște, iepurași din ciocolată
Copiii primesc în general dulciuri, ouă și figurine de ciocolată, specifice Paștelui. Cu toate acestea, sunt multe alte lucruri pe care le putem oferi celor mici, cu ocazia acestei sărbători.
Jucăriile de pluș nu dau greș niciodată, indiferent de vârsta copilului. Putem alege iepurași, pui sau alte animale asociate cu Paștele.
Putem oferi celor mici îmbrăcăminte sau accesorii cu tematica sărbătorii, precum: tricouri cu iepuraș, pantaloni, șapcă, șosete, încălțăminte, ghiozdan, penar și multe altele.
Alte idei de cadouri pentru copii: