
kanald.ro
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”, și iubitul ei
Vedete
Larisa și iubitul ei, Alex Cristian, abia așteaptă să devină părinți, iar recent, tânărul i-a făcut o declarație emoționantă viitoarei mămici.
După toate zvonurile și speculații legate de sarcină, dar și după ce acestea au fost confirmate de câteva imagini cu Larisa surprinsă cu burtica de gravidă la vedere, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii” a decis, recent, să anunțe oficial că va deveni mamă pentru prima dată.
Pe lângă mesajul emoționant postat de șatenă legat de copil, dar și de relația cu tatăl bebelușului ei, aceasta a publicat și o imagine alături de iubitul ei, Alex Cristian.
La scurt timp după postarea tinerei, și partenerul acesteia a distribuit un mesaj pe pagina personală de Instagram, ca o declarație de dragoste pentru mama copilului lui.
„Tu ești în stânga pieptului meu, tu ești inima mea, tu ești zilele pe care le-am petrecut fără tine, tu ești aerul pe care îl respir, fiindcă în el e mirosul tău. Acum spune-mi, ar fi posibil să renunț la tine?”, este mesajul din videoclipul distribuit de Alex Cristian, iubitul Larisei.
Pentru a nu mai exista nelămuriri în privința relației cu iubitul ei, Larisa a dorit să le explice clar fanilor cum s-a cunoscut cu tatăl copilului, dar și cum a evoluat relația lor.
De-a lungul timpului au trecut prin multe despărțiri și împăcări, considerând venirea pe lume a primului lor copil drept un semn că sunt făcuți unul pentru celălalt.„POVESTEA NOASTRĂ a început înainte de “Casa iubirii”. Ne-am cunoscut pe 24 decembrie, ne-am văzut pentru prima dată pe 25 ianuarie, însă relația noastră a durat două luni, ambii venind cu probleme de neîncredere din trecutul nostru. Încercând să-l uit, m-am înscris la emisiunea “casa iubirii”, am încercat să cunosc persoane noi, caractere noi. Însă timpul trecea, el tot în mintea mea rămânea. La prima mea eliminare din emisiune am reluat legătura, însă nu pentru prea mult timp.
Mi-am dorit să primiți de la mine acesta veste, dar chiar și așa sper s-o primiți cu bucurie. Celor care vă bucurați, vă mulțumesc, celor care mă judecați vreau să vă spun ca nu am timp să vă urăsc pentru ca sunt prea mult ocupată să iubesc. ”, a scris Larisa, în dreptul unei imagini cu iubitul ei.
Larisa, fosta concurentă de la ”Casa Iubirii”