kanald.ro
Divertisment
Ce evenimente vor avea loc pe 8 martie 2025 în București. Doamnele și domnișoarele au multiple opțiuni de distracție de Ziua Femeii
În al doilea weekend de primăvară, femeile se pot bucura de o mulțime de evenimente de ziua lor.
Zilele însorite au revenit, așa că bucureștenii și nu numai sunt dornici de promenadă. Vezi ce evenimente îi așteaptă în weekend-ul 8-9 martie 2025.
Ce poți face în București în weekend-ul 8-9 martie 2025?
Weekend-ul 8-9 martie este al doilea weekend de primăvară calendaristică, iar foarte mulți oameni își doresc să îl petreacă pe afară, ca să se bucure de zilele calde, de Ziua Femeii, dar și de atmosfera boemă a unui oraș istoric.
În acest final de săptămână vor avea loc o mulțime de evenimente în aer liber, dar și în locațiile interioare, special de Ziua Femeii.
Citește și: Prognoza meteo 8 Martie 2025. Cum va fi vremea în toată țara de Ziua Femeii
Printre cele mai populare evenimente care vor avea loc în acest weekend în București se numără și următoarele:
Primăvara în sat la Muzeul Satului
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Târgul de Mărțișor, în perioada 25 februarie-9 martie 2025.
În datele de 1 și 8 martie, de la ora 11.00, copiii sunt invitați să participe la ateliere de mărțișoare și colaj textile, parte a programului de educație muzeală, Călător prin tradiții.
Detalii în acest sens se regăsesc pe site-ul muzeului.Lacul Lebedelor- Balet la Sala Palatului
Pe 8 martie 2025, de Ziua Internațională a Femeii, Sala Palatului găzduiește un spectacol de balet cum rar ai ocazia să vezi: Lacul Lebedelor într-o versiune impresionantă, unde tradiția baletului clasic se împletește cu tehnologia vizuală modernă.
Evenimentul va avea loc la ora 19:00, iar prețul unui bilet pornește de la 259 de lei.
CiTYMAGiA Festival- Laminor Arena
Sâmbătă, 8 martie, de la ora 19:00, Hala Laminor devine epicentrul distracției și al artei la CiTYMAGIA- Immersive Experience & Music Festival.
CityMagia este un concept nou de festival care îți va amplifica trăirile printr-o experiență unică formată din artă imersivă, show și muzică.
Cu un lineup spectaculos format din John Newman, Willy William, Smiley, Andi Moisescu (DJ- set) și Aqila Atak, CityMagia promite o atmosferă vibrantă, unde magia sunetului și a spectacolului se întâlnesc pentru a crea o noapte memorabilă.
Biletele la eveniment pornesc de la 260 de lei și pot ajunge până la 5297 de lei.
Concert Delia- „Mulțumesc, iubită mamă!” la Hard Rock Cafe
La Hard Rock Cafe, sâmbăta, 8 martie, începând cu ora 16:00, are loc un concert extraordinar cu Delia, special pentru fete și mamele lor.
Biletele au următoarele prețuri:
- 299 de lei, VIP, cu loc la masa, în fața scenei
- 169 de lei, Acces General, cu loc la masa în sală sau fără loc.
În aceeași zi, Delia va mai susține un concert, începând cu ora 21:30.
Citește și: Pe ce dată este, de fapt, Ziua Mamei în 2025. Sărbătoarea nu are loc în luna martie!
Ladies-Only: Taboo Boys// Berăria H
Sâmbătă, 8 martie, pe scena Berăriei H urcă Taboo Boys care vor face un male striptease show de senzaţie. Accesul la eveniment este DOAR pentru femei. Evenimentul începe la ora 19:00.
Voucherele (includ acces+ open bar pe toată durata evenimentului) au prețurile următoare:
- 149 de lei- Voucher Cat. A- acces în zona A+ open bar inclus
- 99 de lei- Voucher Cat. B- acces în zona B+ open bar inclus
- 69 de lei- Voucher Cat. C- acces în zona C+ open bar inclus.