
kanald.ro
Exclusiv
Sub lumina blândă a sărbătorii, Paștele ne întoarce mereu acasă – fie în casele copilăriei, fie în sufletul nostru, acolo unde păstrăm vii chipurile celor dragi.
Pentru Mihai Trăistariu, Paștele înseamnă familie, dor, și o cană de metal în care s-a copt prima lui amintire dulce. Într-un interviu exclusiv acordat pentru WOWbiz.ro, artistul a deschis cutia cu amintirile din copilărie care îl leagă de Sărbătorile de Paște.
Mihai Trăistariu e cunoscut publicului pentru vocea sa spectaculoasă și pentru emoția cu care cântă, dar în preajma Paștelui, artistul își deschide sufletul și lasă emoțiile să curgă altfel – cu amintiri, regrete, dorințe și speranțe.
„Când vorbești de Paște și de Crăciun te gândești la familie. Eu, cum nu mai am părinți, mă gândesc la frați”, ne spune cu o sinceritate care atinge direct inima. Deși viața i-a dus pe drumuri diferite, dorința de a reîntregi familia rămâne constantă.
E greu să-i aduni pe toți acum. Un frate e în Piatra Neamț, sora la Iași, altul în Germania, stabilit acolo de aproape zece ani. „E complicat fiecare să-și lase treburile și să plece de Paște.
În mijlocul acestei nostalgii, Mihai vorbește și despre propriile tradiții – unele păstrate cu sfințenie, altele reinventate cu sensibilitatea unui om care iubește animalele. „Tradiția mea preferată e să postesc și să nu se taie mieii.
Indiferent de orașul în care se află, nu lipsește de la slujba de Înviere.
„Chiar dacă sunt plecat din țară, mă duc acolo la o biserică românească. Dacă sunt la Sinaia, acolo merg la biserică. În această perioadă mă liniștesc, lumea parcă se îmbunează în perioada Paștelui.”
Dar poate cea mai tandră și vie amintire vine din copilărie, dintr-o bucătărie cu miros de cozonac. E o imagine simplă, dar cu o încărcătură emoțională uriașă – copilul care coace bucurie, într-o cană, alături de mama lui.
„Eram cu mama, făcea pască, cozonac… Eu cred că aveam vreo 9-10 ani și am rugat-o să mă învețe să fac și eu. Nu mai avea tăvi și mi-a dat o cană de metal. Mi-a dat din aluatul ei și mi-a făcut un cozonăcel într-o cană. Mi-a pus în vârf rahat turcesc și am avut și eu cozonacul meu.
„Ce trăiești în copilărie se propagă și la maturitate… și atunci mergi cam pe aceleași tradiții”, spune Mihai, cu o voce caldă, poate puțin tremurată de emoție. Tatăl său a murit când avea doar 17 ani, iar mama – la 26. De atunci, toate sărbătorile sunt o formă de dor.
Poate că nu toți avem în fiecare an o masă mare și o familie adunată. Dar în inimi și în amintiri putem regăsi mereu Paștele. Așa cum Mihai Trăistariu îl poartă cu el: într-o cană de metal, într-un cozonăcel cu rahat și-n dorul de a-i avea pe toți aproape, măcar o dată.