kanald.ro
Actualitate
Reformă dură în școli! În anul școlar 2025-2026, patru burse dispar. Vezi ce mai pot primi elevii și ce nu se mai dă deloc
Guvernul strânge cureaua și în educație: sistemul de burse pentru elevi suferă o tăietură drastică.
Începând din toamna anului viitor, patru dintre cele șase tipuri de burse vor fi eliminate. Rămân doar meritul și nevoia socială.
Bani mai puțini pentru elevi: doar două burse supraviețuiesc
Începând cu anul școlar 2025–2026, elevii din România vor avea acces la doar două tipuri de burse: bursa de merit și bursa socială. Ministerul Educației a decis să elimine restul categoriilor – bursa de excelență olimpică I, bursa de excelență olimpică II, bursa de reziliență și bursa tehnologică – considerând actualul sistem „nesustenabil financiar”.
„Avem unul dintre cele mai generoase sisteme europene de burse, fără să fim una dintre forțele economice ale lumii”, a declarat ministrul Educației, Daniel David, care spune că bugetul de 7 miliarde de lei alocat anual burselor nu mai poate fi susținut.
Ce dispare, ce rămâne
Până în prezent, elevii puteau beneficia de următoarele burse:
- Bursă de merit – 450 lei/lună
- Bursă de excelență olimpică I și II – chiar și 3.700 lei/lună, în funcție de premiile internaționale
- Bursă de reziliență – 300 lei/lună
- Bursă tehnologică – 300 lei/lună
- Bursă socială – 300 lei/lună
- Bursă pentru mame minore – 700 lei/lună
Din toamna viitoare, vor mai fi acordate doar bursele de merit (în condiții stricte – maxim 15% din elevii unei clase, cu media peste 9) și cele sociale, care includ în continuare sprijinul pentru mamele minore. Restul dispar complet.
„Nu există o dovadă clară că aceste burse, în forma lor actuală, au produs un impact real în educație. De aceea, ne întoarcem la baza sistemului: meritul și nevoia. Bursele vor merge acolo unde este performanță și acolo unde este vulnerabilitate socială”, a precizat ministrul.
Citește și: Este oficial! Bursele de merit doar pentru "cei aleși"! Noua regulă care lovește elevii buni la învățătură
Nu mai sunt burse pentru olimpici, dar cresc premiile
Paradoxal, în timp ce bursele pentru olimpici sunt eliminate, ministrul promite că premiile acordate după reorganizarea olimpiadelor și concursurilor școlare vor fi mai mari. Acestea nu vor mai veni lunar, ci punctual, după obținerea rezultatelor.
Mai mult, bursele vor fi acordate doar pentru lunile în care elevii sunt prezenți fizic la școală, deci nu se vor plăti în vacanțe sau în perioada de examene fără prezență zilnică.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Bursele sociale, prin direcțiile de asistență socială
Pentru ca bursele sociale să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie, responsabilitatea acordării lor va reveni autorităților locale de asistență socială, în baza unei metodologii clare elaborată de Ministerul Educației.
În ceea ce privește cuantumul bursei de merit, ministrul a subliniat că va fi raportat la salariul minim net, și nu la cel brut, iar bursele nu vor fi impozitate.
Mesajul ministrului: „Nu mai putem susține o iluzie costisitoare”
Într-un mesaj transmis direct, Daniel David a concluzionat:
„Trebuie să definim corect ce înseamnă incluziune și ce înseamnă merit. Nu putem susține la nesfârșit un sistem construit pe ideea de a mulțumi pe toată lumea. Reformăm ca să salvăm ce e cu adevărat valoros: sprijinul pentru copiii cu potențial și ajutorul pentru cei vulnerabili. Restul a devenit, sincer, o iluzie costisitoare.”