Reînvie scandalul dintre Tzancă Uraganu și Mădălina Miu! Manelistul și bruneta încă nu au divorțat, deși sunt despărțiți de patru ani. Motivele halucinante, dezvăluite chiar de femeie: „A venit să mă agreseze”
Mădălina Miu aduce noi acuzații șocante la adresa lui Tzancă Uraganu. Bruneta a dezvăluit de ce nu au divorțat până acum.
Tzancă Uraganu își împarte viața între cele două familii pe care le are cu Lambada și Alina Marymar, însă în acte are altă soție. El și Mădălina Miu sunt căsătoriți și în prezent, deși nu mai formează un cuplu de patru ani.
După ani întregi de tăcere, bruneta a revenit în spațiul public, dezvăluind de ce mariajul dintre ea și manelist nu s-a încheiat nici până acum. Conform spuselor sale, Tzancă Uraganu ar fi cel care nu ar accepta divorțul.
Mai mult, ultima dată când au decis să meargă împreună la notar pentru dizolvarea căsniciei, artistul ar fi coborât din taxi, fără să mai ajungă la destinație.
„ Lu crurile nu stau cum spune el. Totul a început în 2021, când eu am luat decizia de a ne despărți, pentru că nu toleram stilul de viață pe care el îl dorește și pe care îl are și în prezent.
Cum a zis și el, că are trei case, două familii, trei zile colo, trei zile colo. Eu nu am dorit să accept așa ceva și i-am cerut să divorțăm la notar. A spus că e în regulă. Am făcut de cinci ori programări, dar nu s-a prezentat niciodată. Ultima dată am mers împreună cu el spre notar, într-un taxi, iar el a plecat din taxi”, a spus Mădălina Miu, conform Spynews.ro .
Mădălina Miu îl acuză pe Tzancă Uraganu de agresiune
După ce Tzancă Uraganu a făcut declarații controversate la podcastul lui Bursucu, susținând că obișnuiește să își lovească partenerele, Mădălina Miu vine cu noi acuzații.
Bruneta spune că, deși ea și Tzancă sunt despărțiți de mult timp, bărbatul ar fi căutat-o de mai multe ori pentru a o agresa.
„În opinia lui, eu sunt vinovată, nebună, psihopată, așa cum a zis, pentru că nu am vrut să-i accept viața pe care o are acum, cea cu două familii. O să depun actele de divorț după 15 septembrie, când va veni și avocatul meu din vacanță. Eu cu această persoană nu am ce discuta.
Când am vrut să închei amiabil și încă puteam să discutăm, el nu a vrut. În momentul de față, după câte a făcut, nu mă refer la adulter sau așa ceva, pentru mine deja e nul tot ce s-a întâmplat din acest punct de vedere, mă refer la numeroasele jigniri aduse mie, familiei mele, a venit să mă agreseze, nu o dată, ci de mai multe ori, în toți acești ani de când suntem separați. Lăsăm în urmă ce a fost când eram împreună.
Venea însoțit de nu știu câte persoane să mă agreseze. Eu nu am cum să mai discut cu o astfel de persoană”, a mai spus soția lui Tzancă Uraganu.
Reînvie scandalul dintre Tzancă Uraganu și Mădălina Miu! Manelistul și bruneta încă nu au divorțat, deși sunt despărțiți de patru ani. Motivele halucinante, dezvăluite chiar de femeie: „A venit să mă agreseze”
Tzancă Uraganu, scos din mașină și percheziționat de mascați! Primele declarații ale manelistului după evenimentul din trafic: „M-am dat jos, mâinile pe geam”
Tzancă Uraganu, scos din mașină și percheziționat de mascați! Primele declarații ale manelistului după evenimentul din trafic: „M-am dat jos, mâinile pe geam”