
kanald.ro
Vedete
Roberto Bâtlan a rănit cu mașina doi polițiști care se aflau în timpul liber. Omul de afaceri era băut la volan.
În această dimineață, doi polițiști aflați în timpul liber au fost răniți, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un alt autoturism la semafor. Totul s-a întâmplat pe bulevardul Beijing din Capitală, iar potrivit unor surse citate de g4media.ro, cel care se afla la volanul mașinii era chiar omul de afaceri Roberto Bâtlan. Acesta avea o concentrație de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat și ar fi ieșit pozitiv la benzodiazepine.
Cei doi polițiști se aflau în timpul liber atunci când autoturismul cu care se deplasau a fost lovit de o altă mașină, chiar în timp ce așteptau la semafor. Accidentul rutier s-a întâmplat pe bulevardul Beijing din Sectorul 1 al Capitalei, iar surse spun că la volan se afla Roberto Bâtlan. Omul de afaceri avea o alcoolemie de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat și în urma testării cu aparatul drugtest ar fi ieșit pozitiv la benzodiazepine.
„La data de 08.11.2024, în jurul orei 04.25, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Bd. Beijing, din Sectorul 1. Din primele informaţii, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Beijing, iar când a ajuns la intersecţia cu Şos. Pipera, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, care se afla oprit în intersecţie la culoarea roşie a semaforului”, a transmis, vineri, Brigada Rutieră a Capitalei.
Roberto Bâtlan
Mai mult decât atât, potrivit sursei menționate anterior, șoferul în vârstă de 27 de ani şi pasagerul, femeie vârstă de 24 de ani, ambii polițiști au fost răniți în urma accidentului. Aceștia au fost transportaţi la Spitalul Elias pentru îngrijiri medicale.
„Conducătorii de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate find 0 pentru conducătorul auto în vârstă de 27 de ani, respectiv 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru celălalt conducător de autovehicul. În acest context, bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost condus la sediul INML pentru recoltarea mostrelor biologice", a mai transmis sursa citată.
Acum, poliţiştii Brigăzii Rutiere continuă cercetările pentru a afla în ce circumstanțe s-a produs accidentul. Totodată, oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Imagine cu caracter ilustrativ