România va produce drone și mini-submarine. Anunțul făcut de ministrul Apărării, Vasile Dîncu: "Cel mai important lucru ar fi nu să cumpărăm totul din afară"
România va încerca să-și producă propriile echipamente militare în următorii ani, pentru a crește apărarea din zona Flancului Estic.
Ministrul Apărării a declarat că există posibilitatea ca România să producă unele echipamente militare necesare pentru întărirea Flancului Estic, în viitor. Vasile Dîncu a precizat că vor fi deschise și noi unități de fabricare a armamentului pe teritoriul țării, în următorii 2-3 ani.
România va achiziționa noi echipamente militare, pentru întărirea Flancului Estic
Ministrul Apărării a explicat că România deține o listă lungă cu achiziții pe care va trebui să le facă în următorii ani, pentru creșterea securității în zona Flancului Estic. Printre echipamentele militare potrivite pentru apărare Vasile Dîncu a menționat Iron Dome, un sistem mobil de rachete, folosit deja de germani: "Am văzut intenția Germaniei, care este una foarte interesantă, privind achiziția Iron Dome.
Față de scutul de la Deveselu, Iron Dome este un sistem mobil de rachete, un sistem care poate să apere o baterie 150 de kilometri pătrați. Este un scut anti-rachetă și pentru cele nedirijate.
Este important că face și economie, în sensul că poate să detecteze inclusiv dacă ajunge într-o zonă populată sau într-o zonă nepopulată.
Ar putea apăra Flancul Estic. Există o listă de achiziții destul de lungă pe care o avem în programarea din documentul strategic Armata României 2040. Asta înseamnă că avem un prag de raportare și de înzestrare în 2026, în 2032 și unul în 2040. Evident, dacă vom avea bani în plus, în primul rând vom mări procentul din acest buget de înzestrare.", a declarat Dîncu, potrivit antena3.ro.
Vasile Dîncu [Sursa foto: Facebook]
"Vom avea producții de drone în România, vom avea producție de mini-submarine"
Vasile Dîncu a declarat că România are în plan să producă propriile echipamente militare. Printre acestea s-ar număra dronele sau mini-submarinele: "În acest moment, cel mai important lucru ar fi nu să cumpărăm totul din afară, ci să producem mai mult din ce este în România, mai ales că astăzi nu se mai produc tehnologii noi în domeniul armamentului, nu se mai produc într-o singură țară, ci într-o coproducție, în foarte multe țări.
Vom avea producții de drone în România, cu siguranță, vom avea producție de mini-submarine, vom avea producții legate de armament și în zona blindatelor.", a adăugat ministrul Apărării.