kanald.ro
Sport
Ruptura dintre Leo Messi și PSG este tot mai evidentă! Ce a făcut argentinianul imediat după înfrângerea suferită de echipa sa cu Lorient
Leo Messi se află în ultimele luni de contract cu PSG, iar până la acest moment nu a semnat prelungirea.
Leo Messi este în ultimele luni de contract cu PSG, iar gesturile sale din ultima perioadă confirmă zvonul că își va schimba clubul în această vară. Iată ce a făcut argentinianul, deși șeicii de la PSG i-au spus „nu”!
Leo Messi a trecut peste cuvântul șeicilor care finanțează PSG-ul
Haos la PSG! La o zi după eșecul suferit de parizieni cu Lorient, scor 1-3, în etapa 33 din Ligue 1, Leo Messi și-a luat familia și a plecat în Arabia Saudită, întrucât a acceptat să fie ambasadorul Turismului Arabiei Saudite.
Potrivit presei internaționale, Leo Messi își programase vizita în Arabia Saudită înainte ca antrenorul echipei sale să stabilească ca echipă să se antreneze luni, imediat după înfrângerea cu Lorient. Astfel, după ce a aflat programul, campionul sud-american nu și-a schimbat planurile, pe motiv că a amânat deja de două ori plecarea la Riad. Prin urmare, a doua zi după ce a primit un „nu” clar din partea parizienilor, Messi a zburat spre Arabia Saudită împreună cu familia sa.
În momentul în care argentinianul a ajuns la Riad, Ahmed Al Khateeb, Ministrul Turismului din Arabia Saudită, a făcut anunțul în mediul online: „Sunt bucuros să-i urez bun venit ambasadorului Turismului Arabiei Saudite, Lionel Messi, și familiei sale, în cea de-a doua vacanță în Arabia Saudită. Suntem bucuroși să împărtășim cu voi toți primirea noastră autentică saudită.”, a scris Ahmed Al Khateeb pe Twitter.
FC Barcelona face eforturi pentru a-l readuce pe Messi pe Camp Nou
FC Barcelona, clubul unde Lionel Messi a evoluat timp de 17 ani, face eforturi pentru a-l readuce pe Messi la echipă. Astfel că, spaniolii nu au trecut peste despărțirea de argentinian și încearcă să găsească soluții de finanțare pentru a-l putea recupera pe campion. Conform evz.ro, Barcelona are datorii uriașe, iar pentru a depăși aceste dificultăți financiare clubul catalan ia în considerare amenajarea unui muzeu destinat lui Leo Messi.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Mai exact, conducerea clubului ar avea de gând să transforme vechea academie „La Masia”, unde a crescut și s-a format Leo Messi, într-un muzeu dedicat acestuia. Unul dintre avantajele acestui proiect ar fi chiar locul amplasării, anume în apropierea stadionului echipei, Camp Nou. Sursa citată mai notează punctul atracției muzeului: „Messi Space”, un centru care va oferi o experiență atractivă.
De altfel, șansele ca Messi să revină în Barcelona sunt cu atât mai mari cu cât presa internațională scrie că soția fotbalistului, Antonela Roccuzzo, își dorește nespus ca familia ei să revină în locul unde ea, cei trei copii și Messi se simt cel mai bine și pe care îl consideră „acasă”.
Surse: evz.ro, prosport.ro